Incompetența ucide! Un economist arată ce vină are Pintea privind dificultățile României în a se pregăti pentru criza coronavirusului


Incompetența ucide! Un economist arată ce vină are Pintea privind dificultățile României în a se pregăti pentru criza coronavirusului

Consilierul premierului Ludovic Orban, economistul Cristian Păun, a atras atenția că fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, a secat bugetul Ministerului printr-o serie de creșteri nesustenabile ale salariilor doctorilor, situație care a determinat trecerea pe lista de așteptare a achiziției de ventilatoare pulmonare, extrem de necesare în contextul în care criza globală privind coronavirusul a început să afecteze și România, în prezent existând 15 cazuri de infectare pe teritoriul țării noastre. 

Din cauza incompetenței Sorinei Pintea, "acum, cu mari eforturi, guvernul trebuie să repare toate aceste erori fundamentale. Cu mare întârziere, căutăm vreo 300 de astfel de ventilatoare. Acum când toată lumea caută așa ceva în lumea largă", a precizat Cristian Păun. 

"Ratarea startului la noi, dar și starea execrabilă a sistemului public de sănătate ne poate fi și mai fatală", a mai avertizat economistul. 

Cristian Păun, pe Facebook: "Sorina Pintea avea în gând să cumpere ventilatoare pulmonare pentru a dota spitalele publice. A trebuit să le treacă pe lista de așteptare. Din motive de deficit, resurse rare. Dar și din prostie. Mereu am spus că e de gâgă să crești salariile doctorilor luând bani de la ventilatoare pulmonare. Și de la alte cele. Pe scurt, #wageledgrowth. Iată că iar se întâmplă cum am spus: când apare o criză din afară ea ne lovește mai abitir decât pe alții.

Acum, cu mari eforturi, guvernul trebuie să repare toate aceste erori fundamentale. Cu mare întârziere, căutăm vreo 300 de astfel de ventilatoare. Acum când toată lumea caută așa ceva în lumea largă.

Corupția ucide. Chiar ucide! Ucide însă și incompetența. Și ignoranța noastră. Tăcerea noastră.

Între timp, constatăm cu îngrijorare ce înseamnă să ratezi startul. Italia a ignorat pericolul vreo 2 săptămâni. Și Italia are alt sistem medical public și privat. Ratarea startului la noi, dar și starea execrabilă a sistemului public de sănătate ne poate fi și mai fatală. Italia are cel mai mare număr de infectați la 1 milion de locuitori. Rata de infectare e mai mare ca la Wuhan. Și mortalitatea e mare.

Să nu îl uităm pe Bănicioiu care refuza sistematic să dea drumul în străinătate la victimele de la Colectiv... Să nu îl uităm...

Tu ce faci de coronavirus?

Super tare și perfect!".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.