Zi catastrofală pentru Liviu Pop: amenințat de coronavirus, suspiciuni de infecție cu "coruptovirus"! Pesedistul Genunche, vizită la DNA


Zi catastrofală pentru Liviu Pop: amenințat de coronavirus, suspiciuni de infecție cu "coruptovirus"! Pesedistul Genunche, vizită la DNA

Săptămâna a început catastrofal pentru senatorul pesedist Liviu "Genunche" Pop, fiind amenințat de coronavirus, dar și susceptibil de o infecție cu "coruptovirus", în contextul unei vizite la DNA

Senatorul PSD Liviu Pop a afirmat că vineri a fost depistată pozitiv cu coronavirus o angajată de la OSIM, unde lucrează soțul unei angajate la Comisia pentru Învățământ din Senat. Astfel, preventiv, "toți angajații Comisiei au fost trimiși acasă până la noi directive".

Liviu Pop: "Vineri a fost depistată pozitiv la Coronavirus o angajată de la OSIM, unde lucrează soțul unei doamne angajate la Comisia pentru Învățământ din Senat. Preventiv, toți angajații Comisiei au fost trimiși acasă până la noi directive. În acest context, există posibilitatea să nu putem ține ședința de săptămâna aceasta. Vă mulțumesc pentru înțelegere".

Cât despre vizita la DNA, Liviu Pop este vizat de dosarul în care fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, este acuzată de luare de mită. Astfel, conform surselor, Pop s-a prezentat luni la DNA în calitate de martor. Amintim că fiul Sorinei Pintea – Ionuț Pintea – l-a acuzat pe senatorul PSD Liviu "Genuche" Pop (fost ministru), într-o înregistrare, că a intermediat întreaga afacere privind luarea de șpagă de care este acuzată mama sa. (citiți AICI mai multe detalii) 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.