Învestirea Guvernului Cîțu. Rareș Bogdan devoalează prioritatea PNL: OUG pentru alegeri locale în 2 tururi!


Învestirea Guvernului Cîțu. Rareș Bogdan devoalează prioritatea PNL: OUG pentru alegeri locale în 2 tururi!

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a declarat joi seară la Antena 3 că PNL va vota învestirea Guvernului Cîțu, principalul scop al cabinetului liberal fiind o OUG pentru alegerea primarilor și președinților de Consilii Județene în 2 tururi la alegerile locale din 2020. 

Rareș Bogdan: "PNL va vota Guvenul Cîțu. Este absolut obligatoriu. Noi nu ne jucăm nici cu țara, nici cu situația politică, nici cu stabilitatea României. Vom vota pentru Guvernul Cîțu în totalitate. Dorim să învestim Guvernul Cîțu. Dorim ca Guvernul să poată să dea OUG. Dorim ca Guvernul să aibă toate prerogativele, iar după asta să dea OUG pentru 2 tururi de scrutin și de asemenea pentru a avea 2 tururi de scrutin inclusiv la alegerea președinților de Consilii Județene".

Amintim că într-un răspuns la scrisoarea prin care liderul PSD, Marcel Ciolacu, avertiza asupra modificărilor făcute de PNL la legislația electorală, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reiterat recomandările Comisiei de la Veneția, spunând că "elementele fundamentale ale legilor electorale (…) nu ar trebui să fie modificate cu mai puțin de un an înainte de alegeri sau ar trebui să fie prevăzute în Constituție sau într-un act normativ de nivel superior".

În acest context, Rareș Bogdan a precizat astăzi că Ursula von der Leyen nu s-a informat destul de bine privind inițiativa PNL: "Dacă s-ar fi informat, ar fi aflat că în ceea ce privește modificarea legislației electorale, nu vorbim de restrângerea de drepturi electorale, ci de oferirea lor în plus, creșterea legitimității și a reprezentativității alesului local, ceea ce nu contravine Comsiiei de la Veneția, care spune așa: înainte cu un an de zile de la orice fel de alegeri nu ai voie să restrângi drepturile electorale".

Rareș Bogdan: "Am o simpatie deosebită pentru doamna Ursula von der Leyen. Doamna Ursula von der Leyen a ieșit președintele Comisiei Europene cu voturile directe ale delegației PPE din Parlamentul European, adică PNL, PMP și UDMR, 14 eurodeputați. Dânsa a ieșit cu 9 voturi, deci dacă noi stăteam pe coridor doamna Ursula von der Leyen era doar un candidat propus, nu intra în cărțile de istorie ale Europei. Mie îmi este extrem de simpatică și cred foarte mult în proiectele ei, dar în același timp cred că, uneori, oficialii europeni nu se informează destul de bine cu privire la situația României. Dacă s-ar fi informat, ar fi aflat că în ceea ce privește modificarea legislației electorale, nu vorbim de restrângerea de drepturi electorale, ci de oferirea lor în plus, creșterea legitimității și a reprezentativității alesului local, ceea ce nu contravine Comsiiei de la Veneția, care spune așa: înainte cu un an de zile de la orice fel de alegeri nu ai voie să restrângi drepturile electorale". 

Pe final, chestionat privitor la alegerile parlamentare anticipate, Rareș Bogdan a atras atenția că PNL dorește în continuare declanșarea lor în iunie pentru ca România să beneficieze de o guvernare stabilă pe perioada a 4 ani. 

Rareș Bogdan: "Nu am renunțat la alegerile anticipate. Scopul nostru este de a oferi o guvernare stabilă pentru 4 ani de zile. Noi ne-am dori ca în luna iunie să terminăm și cu alegerile parlamentare anticipate și cu alegerile locale, astfel încât România pentru următorii 4 ani de zile, până la alegerile europarlamentare, să poată beneficia de o guvernare stabilă care să facă marile reforme".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.