Senatorul PSD Șerban Nicolae a plâns-o azi pe Sorina Pintea în cadrul audierii ministrului interimar de Interne, Marcel Vela, pe motivul că a fost plimbată cu cătușe de la penitenciar la spital în fața presei, spunând că "fapta este încadrabilă la codul Penal, la supunerea la rele tratamente".
Șerban Nicolae: "Am o problemă serioasă. Cazul Sorinei Pintea a atras atenţia asupra faptului că s-a încălcat legea. Am citat din legea 254/2013 care stabileşte că folosirea cătuşelor este interzisă cu excepţia cazurilor în care măsurile pentru restabilirea ordinii publice nu au dat rezultat şi doar pentru a împiedica evadarea deţinutului, vătămarea celor din jur sau provocarea de pagube. Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt deosebit de clare şi legea nu face distincţie în funcţie de sexul persoanei, de prezenţa presei, etc. Textul legii este aplicabil pentru toţi şi extrem de clar. Din informaţiile pe care le deţin, ar exista un ordin al inspectorului şef al poliţiei din 2008, iar dacă se confirmă sunt lucruri grave, prin care se instituie regula pentru poliţişti de a încătuşa persoanele în stare de arest sau detenţie pe durata deplasărilor. Din punctul meu de vedere, fapta este încadrabilă la codul Penal, la supunerea la rele tratamente".
În acest context, Marcel Vela a răspuns că Pintea a fost dusă la spital încătușată, întrucât există un ordin de ministru din 2018, de pe vremea pesedistei Carmen Dan, care prevede foarte clar care sunt condițiile în care o persoană NU trebuie să fie încătușată.
Vela: "Așadar, acest ordin clarifică foarte exact câteva condiții în care, într-un mod imperativ, se spun cazurile unde nu se pun cătușe. Sunt 6 cazuri: femeia gravidă, persoana în vârstă de peste 65 de ani, persoana cu handicap locomotor, minorul în vârstă de sub 16 ani, persoana ale cărei afecțiuni medicale impun utilizarea tărgii sau căruciorului pentru deplasare, precum și în situații reprezentate de afecțiuni ale membrelor superioare din zona supusă încătușării la indicația medicului".
Potrivit acestui regulament făcut pe vremea ministrului PSD Carmen Dan, articolul 214 alineatul 6, "nu se încătușează femeia gravidă, persoana în vârstă de peste 65 ani, persoana cu handicap locomotor, minorul cu vârsta sub 16 ani, persoana ale cărei afecțiuni medicale impun utilizarea tărgii sau căruciorului pentru deplasare, precum și în situații reprezentate de afecțiuni ale membrelor superioare din zona supusă încătușării la indicația medicului, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (5) lit. c), f) și g)".
Astfel, surse din poliție au declarat pentru g4media că Sorina Pintea are 54 de ani, iar medicul de la arestul central nu a considerat că starea ei de sănătate impune utilizarea tărgii sau a căruciorului pentru deplasare. Pe cale de consecință, ironia sorții a făcut ca Pintea să fie încătușată de colega ei de partid apropiată de infractorul Dragnea și anume pesedista Carmen Dan.
De altfel, Marcel Vela a anunțat că va emite un alt ordin prin care actualul act normativ privind cătușele va fi modificat, începând cu data de 15 martie. Astfel, medicul MAI va fi cel care va decide dacă persoană ce urmează să fie transportată din arestul preventiv la o unitate medicală are nevoie sau nu de cătușe și dacă are nevoie sau nu de targă. Tot medicul va spune dacă respectiva persoană intenționează sau nu să evadeze și dacă pune sau nu în pericol siguranța celor care o escortează. Vela a amintit de cazul fostului minsitru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi, care "la fel, bolnavă, a fost dusă în cătușe", deși "n-avea nicio intenție de evadare", așa cum nu avea nici Pintea.
Vela: "Personalul medico-sanitar care asigură asistență medicală la nivelul centrului de detenție are obligația de a comunica personalului care asigură escortarea și însoțirea persoanei private de libertate informații privind necesitatea utilizării tărgii sau căruciorului pentru deplasare, ca urmare a existenței unei afecțiuni medicale ori - asta este importantă - cu privire la existența unor afecțiuni, precum și pentru a stabili mijloacele adecvate situației medicale ce vor fi utilizate pentru transportul acesteia. Adică, un medic realizează profesional și poate spune că acest om nici nu dorește să evadeze, nici nu este în situația medicală de a pune în pericol printr-o agresivitate oarecare siguranța escortelor. (...) Mi-aduc aminte când doamna Monica Ridzi, la fel, bolnavă, a fost dusă în cătușe. N-avea nicio intenție de evadare, cu siguranță, la fel ca și doamna Pintea. Și atunci, medicul să fie autoritatea din zona de competență care decide modul de transport".
Monica Iacob-Ridzi a fost condamnată în 2015 la cinci ani de închisoare în dosarul „2 Mai”, în care a fost judecată pentru abuz în serviciu în formă calificată, fals intelectual şi participaţie improprie de acces fără drept la un sistem informatic. Ea a fost găsită vinovată după ce procurorii DNA au acuzat-o că a plătit în 2009 servicii fictive unor companii preferenţiale, pentru organizarea manifestărilor de Ziua Tineretului, şi astfel a adus un prejudiciu de peste 600.000 de euro Ministerului Turismului. Ridzi, care a executat doi ani şi opt luni din pedeapsa de cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu, a fost pusă în libertate în data de 22 noiembrie 2017.