Ministrul interimar al Sănătăţii, Victor Costache, nu este de acord cu modul în care s-a intervenit în cazul Sorinei Pintea, atunci când aceasta a solicitat îngrijiri medicale, el afirmând că nu poţi încătuşa persoane bolnave, care nu prezintă risc, conform Agerpres.
Costache a fost întrebat, miercuri, la Parlament, despre faptul că Sorina Pintea a fost dusă marţi la spital în cătuşe, cu o maşină a Poliţiei şi nu cu o ambulanţă.
"Ştiu că doamna Pintea are o afecţiune autoimună şi trebuie să avem grijă cu toţi pacienţii din România, mai ales în acest context când sunt fragilizaţi. (...) Este regretabil să încătuşăm un om bolnav. Este regretabil", a spus Costache.
El a afirmat că va discuta despre acest aspect cu ministrul de Interne.
"Am să discut cu ministrul de Interne, vă promit. Nu putem încătuşa persoane bolnave care nu prezintă risc. Poate ar trebui adaptate procedurile", a arătat ministrul interimar al Sănătăţii.
Amintim că Tribunalul Bucureşti a decis, sâmbătă, arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea. Decizia nu este definitivă. Ea este acuzată că a luat mită sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, bani ce reprezintă un procent de 7% din valoarea unui contract. Contestarea măsurii arestului preventiv va fi judecată vineri, 6 martie, de Curtea de Apel Bucureşti.