Poliția din Grecia a arestat sâmbătă dimineață 66 de migranți care au încercat să treacă ilegal granița dinspre Turcia, iar un tribunal elen i-a judecat în regim de urgență și condamnat cu pedepse de trei ani și jumătate pe 17 dintre aceștia. Cei 66 sunt afgani și fac parte din miile de migranți aduși cu autobuzele de autoritățile din Turcia la granița cu Grecia, după anunțul președintelui Erdogan că nu va mai opri valurile de migranți care se îndreaptă spre Europa. Acuzarea și condamnarea migranților este o premieră, după mulți ani în care statul elen i-a considerat pe aceștia o categorie vulnerabilă și, în consecință, nu a permis aplicarea legii pentru grupurile care treceau ilegal granița. Singurii acuzați de justiția din Turcia erau traficanții de persoane. (sursa: AICI)
Autobuzele cu migranți, escortate de vehicule militare turcești, după cum dezvăluie presa din Grecia, au mers până la punctele de trecere de la ieșirea din țară lăsate special libere de turci, ca și gardurile de la granița greco-turcă din regiunea Evros. (sursa: AICI)
Coloanele de mașini cu migranți au continuat să vină către granița cu Grecia, iar la un moment dat, sâmbătă, polițiștii turci au lansat proiectile cu gaze lacrimogene către polițiștii greci care încercau să oprească trecerea ilegală a frontierei în țara lor. Ca răspuns, grecii au folosit vehicule blindate ușoarepentru oprirea grupurilor din ce în ce mai mari de migranți care au încercat să între în Uniunea Europeană.
Duminică dimineață au fost înregistrate 9600 de încercări de trecere ilegală a frontierei de pe uscat, toate oprite de poliția și armata Greciei, dar în același timp aproximativ 400 de migranți au reușit să debarce pe insulele Lesbos, Chios și Samos, folosind 16 bărci. (sursa: AICI)
Între timp, locuitorii din insule s-au mobilizat și au oprit mai multe ambarcațiuni cu migranți să se apropie de zonele unde se poate face debarcarea. În portul Thermi din insula Lesbos au fost opriți să debarce peste 50 de migranți, iar la intrarea în tabăra pentru refugiați Moria a fost adunată o mulțime de localnici, alături de care se află și un membru al parlamentului de la Atena, care vor să interzică intrarea altor migranți în tabăra deja suprapopulată. (sursa: AICI)
Astăzi are loc un exercițiu militar la care va fi folosită muniție de război în zona Evros, între Kastanies și Kipoi, în zona unde au fost înregistrate cele mai multe încercări de trecere ilegală a frontierei. Exercițiul a fost anunțat de Corpul 4 al Armatei Greciei, care a impus și interdicția traversării zonei pentru oameni, vehicule și turme ori cirezi de oi și vite, vreme de 24 de ore. Serviciile de telecomunicații ale armatei au trimis avertismente prin sms pentru toate telefoanele din regiune, avertizând împotriva trecerii prin regiune. (sursa: AICI)
Un oficial al Departamentului de Stat al Statelor Unite a declarat duminică pentru Hellas Journal că Grecia are dreptul să își aplice legile la frontieră, dar a îndemnat atât Grecia cât și Turcia să acționeze conform obligațiilor internaționale luate legate de drepturile omului și legea internațională pentru refugiați. (sursa: AICI)
Vedeți video 1:
Vedeți video 2: