Ovidiu Raețchi o umilește pe Firea, primarul ZERO al Capitalei: ”Gata, s-a supărat! Până aici ne-a fost!”


Ovidiu Raețchi o umilește pe Firea, primarul ZERO al Capitalei: ”Gata, s-a supărat! Până aici ne-a fost!”

Deputatul PNL Ovidiu Raețchi o umilește pe Gabriela Firea, extrem de speriată de opoziția unită pentru Primăria București, care-l suține pe Nicușor Dan pentru funcția de edil al Capitalei.

Liberalul face trimitere la lipsa de realizări a primăriței Capitalei, nerespectarea promisiunilor și construirea a ZERO creșe de când este primar: 

”Gata, s-a supărat Firea, spune că noi vrem să o învingem la locale doar așa, din orgoliu, nu pentru avem un "proiect sau program pentru București". Până aici ne-a fost, practic când Firea intră pe terenul "proiectelor pentru București" toată lumea trebuie să părăsească incinta - nu te pui cu expertul. Cum să concurezi cu proiectul ei pentru grădinițe, de pildă? Ea a reușit să facă 0 grădinițe (0 în sectorul 1, 0 în sectorul 2, 0 în sectorul 3, 0 în sectorul 4, 0 în sectorul 5, 0 în sectorul 6)! Vi se pare ușor să ai așa un "proiect"?”, a scris deputatul pe pagina personală de Facebook. 

Mai mult, acesta o ironizează pentru marile proiecte anunțate cu mare fast în campania din 2016, cum ar fi fluidizarea traficului ”în numai 6 luni”, starea deplorabilă a creșelor, ”banda unică” pentru autobuze sau celebrul logo plagiat după cel al orașului chinez Taipei: 

”Nu au fost bani, ei trebuiau să meargă la alte "proiecte pentru Bucuresti", cum ar fi un nou logo al orașului, copiat de prin Asia, și la sute de concerte care, luate fiecare în parte, costau cât o creșă - asta în timp ce o grădiniță din sectorul 2 stă să cadă peste copii, că, deh, e mai simplu să plătești o chirie cui trebuie decât să construiești pentru cei mici. Și cum să se bată cineva cu Firea în proiectele pentru circulație? Cine poate concura cu programul Revoluția Traficului în numai șase luni? Cine poate concura cu proiectul Banda Unică pentru transport public? Păi acel proiect a fost atât de bun, încât a trebuit anulat - pur si simplu pentru ca realitatea era invidioasă în fața perfecțiunii sale si se bloca circulația până în Otopeni. Sau cine ar putea concura cu proiectul Vinieta Oxigen, atât de bine gândit în lumea ideilor pure încât nu a putut fi aplicat aici, jos, în universul precar al materiei (dându-se vina, e drept, cu eleganță, pe oamenii de pe Facebook).”, se mai arată în postare. 

În încheiere, Raețchi mai face referire și la proiectul parcărilor subterane, rămas undeva la stadiul de idee:

Și să fim sinceri până la capăt: cum am putea noi să concurăm cu proiecte Gabrielei Firea pentru parcări? Cum? În loc sa apeleze - banal, atât de banal - la parcări subterane în zone centrale, ea a avut ideea absolut originală de a trage o dungă pe jos și a cere oamenilor 10 lei. Nu e genial? Cum să ne treacă nouă prin cap un astfel de proiect pentru bucureșteni?”, a încheiat el.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.