Candidatul independent Nicușor Dan ar fi obținut susținerea PNL pentru o candidatură la Primăria Capitalei, au declarat surse din partid pentru G4media.ro și Digi24.ro. Un anunț în acest sens urmează să fie făcut de președintele PNL, Ludovic Orban, în cursul zilei de joi.
Cei doi au avut luni o întâlnire în urma căreia au bătut palma pentru o susținere.
Cel mai probabil, Nicușor Dan va fi susținut din postura de candidat independet, fără a se înscrie în partid, așa cum i-au cerut liberalii în mai multe rânduri.
În același timp, fostul președinte al USR se bucură și de susținerea organizației București a partidului, însă în interiorul Alianței USR-PLUS nu a fost stabilit modul în care va fi desemnat candidatul între Nicușor Dan și Vlad Voiculescu.
Vlad Voiculescu și Nicușor Dan au avut mai multe întâlniri în aceste săptămâni, însă nu au ajuns la un acord. În timp ce Nicușor Dan își dorește stabilirea candidatului în funcție de sondajele de opinie, Vlad Voiculescu optează pentru alegeri primare sau referendum intern.
Președintele PLUS, Dacian Cioloș, le-a dat marți un ultimatul candidaților USR și PLUS la Primăria București să găsească o soluție pentru a decide candidatul alianței până la finalul săptămânii.
”Dacă Nicușor Dan și Vlad Voiculescu nu găsesc soluția până la sfârșitul săptămânii, atunci săptămâna viitoare vom decide în birourile politice ale USR și PLUS”, a anunțat Cioloș la Digi 24.