5 kilograme de mercur au fost descoperite în cabinetul stomatologic al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti din Căminul studențesc Kogălniceanu, aflat în incinta Facultății de Drept din cadrul Universității București.
Poliția a fost sesizată prin 112, iar la fața locului au mers polițiști ai Secției 17 Poliție și Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Poliției Capitalei. Dulapul a fost deschis prin spargerea lacătului. O parte din sticle sunt sparte. Până la acest moment, nu se ştie dacă sticlele s-au spart acum sau în trecut, informează Adevărul.
"S-a spart ceva care avea mercur", a scris polițistul campusului, Ion-Alexandru Mareș, pe un grup intern de Facebook al căminului.
Ce spun reprezentanții Poliției: "Miercuri, în jurul orei 11:20 a fost sesizat prin apel 112 faptul că într-un dulap dintr-un cabinet medical din sectorul 5 au fost găsite aproximativ 5 kg de mercur. La faţa locului au sosit poliţişti ai Secţiei 17 Poliţie şi Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Poliţiei Capitalei. De asemenea, au fost prezenţi şi specialişti Serviciului Interventie şi Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Pentru stabilirea împrejurărilor prin care cantitatea de mercur a ajuns în respectiva locaţie, poliţistii au întocmit un dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art.359 din Codul Penal".