Magistrații ahtiați după pensii speciale, veste bună pentru Iliescu. Inculpatul pentru crime împotriva umanității își va serba ziua de naștere fără griji


Magistrații ahtiați după pensii speciale, veste bună pentru Iliescu. Inculpatul pentru crime împotriva umanității își va serba ziua de naștere fără griji

Așa cum era de așteptat, fostul președinte al României, inculpatul pentru crime împotriva umanității în Dosarul Revoluției, Ion Iliescu, își va serba liniștit ziua de naștete pe 3 martie, atunci când va împlini 90 de ani, întrucât magistrații sunt cu gândul la privilegii precum pensiile speciale și nu la rezolvarea dosarelor. 

Concret, vineri, 21 februarie, a avut loc, la ÎCCJ, un nou termen în Dosarul Revoluției, partea de după 22 decembrie 1989, când s-au înregistrat cele mai multe victime, apoape 860 de persoane decedate, peste 2150 de persoane rănite, alte câteva sute de persoane deținute ilegal. Pentru toate acestea ar trebui, teoretic, să dea explicații, fostul președintele Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, și fostul șef al aviației militare, generalul Iosif Rus. Cu toții sunt inculpați pentru infracțiuni contra umanității.

În cele din urmă, ÎCCJ a amânat Dosarul Revoluției pentru data de 27 martie. Jurnalista Loredana Diacu, de la Epoch Times, a precizat pe Facebook că motivul pentru care a fost amânat, din nou, Dosarul Revoluției a fost reprezentat de constatarea faptului că "30 de persoane au murit de la ultimul termen până acum și, în aceste condiții, judecătorii trebuie să citeze urmașii, pentru a-i întreba dacă vor să înlocuiască rudele în proces și să ceară despăgubiri". Primul termen a avut loc pe 29 noiembrie 2019 şi au fost citate 5.000 de persoane.

Loredana Diacu: "Înalta Curte a amânat judecata în dosarul Revoluției pentru 27 martie. Motivul? S-a constatat că 30 de persoane au murit de la ultimul termen până acum și, în aceste condiții, judecătorii trebuie să citeze urmașii, pentru a-i întreba dacă vor să înlocuiască rudele în proces și să ceară despăgubiri. A, plus că unii avocați din oficiu au cerut să studieze dosarul.

Pe de altă parte, din amânare în amânare, ajungem să moară toate victimele.

Mai rămân urmașii. Deși... dacă se mai lungește încă 30 de ani, poate mor și ei".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.