Justiția care le permite călăilor să devină victime. Cum a ajuns Valentin Ceaușescu parte vătămată în dosarul Revoluției


Justiția care le permite călăilor să devină victime. Cum a ajuns Valentin Ceaușescu parte vătămată în dosarul Revoluției

„O nouă "victorie" a procurorilor militari după cea de ieri în Dosarul Mineriadei. Profitând de rechizitoriul lor, care face mare tapaj pe ideea că procesul lui Nicolae Ceaușescu nu a fost unul legal, Valentin Ceaușescu cere statut de "victima" în Dosarul Revoluției. Și evident, așa cum a cerut anterior și bunurile familiei Ceaușescu (tablouri mi se pare, asta pentru că nu a durut pe nimeni capul să se întrebe de unde avea Ceaușescu tablouri) acum o să ceară niscaiva despăgubiri.
În logică respectivă urmează că revoluționarii din decembrie 1989 să își ceară scuze că au deranjat ordinea socială. Ba ar trebui să plătească și despăgubiri. Poate următorul rechizitoriu va cere și asta”, scrie istoricul Mădălin Hodor pe pagina sa de Facebook.

Într-adevăr, potrivit ziarului Adevărul, Valentin Ceaușescu, ultimul fiu în viaţă al fostului cuplu Nicolae și Elena Ceaușescu, s-a constituit parte vătămată în Dosarul „Revoluţiei” de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Implicarea lui Valentin Ceauşescu în Dosarul „Revoluţiei” pare a avea legătură cu susţinerile procurorilor, consemnate în rechizitoriu: diversiunile create după 22 decembrie de către Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, gen. (r.) Iosif Rus şi Emil „Cico” Dumitrescu (decedat în ianuarie 2019-n.r.) ar fi creat „condiţiile condamnării şi execuţiei cuplului prezidenţial Ceauşescu printr-un proces penal simulat”. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ia în discuţie, pe 21 februarie, un nou tremen în cameră preliminară al procesului în care au rămas să răspundă „prezent” în instanţă doar Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi generalul Iosif Rus pentru infracţiuni contra umanităţii.

Surse apropiate procesului au declarat că Valentin Ceauşescu a trimis la dosar o serie de documente în care arată că el este succesorul Elenei şi al lui Nicolae Ceauşescu, despre care susţine că au calitatea de „persoane vătămate”. Cererea a fost depusă înainte de termenul din 21 februarie al Dosarului „Revoluţiei”, în care fostul preşedinte al României Ion Iliescu şi fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, precum şi generalul (r.) Iosif Rus au fost puşi sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii. „Sunt 50 şi ceva de părţi vătămate şi părţi civile. Fiecare şi-a trimis cererea de constituire în timp diferit. Potrivit legii, partea vătămată nu are pretenţii, partea civilă are pretenţii materiale. Când am văzut numele lui Valentin, am spus că e coincidenţă de nume. Dar scrie: succesor al persoanei vătămate Ceauşescu Elena şi Ceauşescu Nicolae. Nu are pretenţii. Dar poate să se constituie parte civilă până la citirea actului de sesizare”, a declarat pentru „Adevărul” o sursă sub protecţia anonimatului. Mai multe detalii AICI

”Citesc că Valentin Ceaușescu cere să aibă statut de victimă în dosarul “Revoluției”. Motivul e că i-au fost uciși părinții, adică dictatorii Nicolae și Elena Ceaușescu. Dosarul “Revoluției” abia a fost trimis în judecată anul trecut, după 30 de ani de la evenimentele din decembrie ‘89. Judecata efectivă nici nu a început, e la nivel de Cameră preliminară, unde poate sta și câțiva ani. Dosarul “Mineriadei”, știți, a fost întors de Înalta Curte la Parchet, pentru refacerea anchetei. Fusese trimis în instanță în 2017, după 27 de ani de ținut prin parchete. A stat în Camera preliminară doi ani, iar anul trecut Înalta Curte l-a întors la parchet, pe motiv de nulitate de probe. Judecătorul Camerei preliminare a motivat, între altele, că “învinuitului Iliescu Ion i-a fost incalcat, in mod grav si iremediabil, dreptul la aparare”.

Recent, Curtea de Apel București i-a achitat, în primă instanță, pe cei doi foști ofițeri de Securitate - Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș - în dosarul privind uciderea disidentului politic Gheorghe Ursu. Judecătoarea a spus că lui Gheorghe Ursu nici nu i se poate atribui calitatea de disident politic, deoarece acesta, în opinia ei, “nu a fost un opozant pe față al regimului comunist și al conducătorului Partidului Comunist. Victima nu și-a manifestat public dezacordul față de politica și conducerea de stat și partid”. O asemenea aberație nu doar că desfigurează istoria acestei țări, nu doar că este o nedreptate strigătoare la cer, dar pune în pericol absolut toate dosarele în care regăsim victimele comunismului, ale fostei Securități. În numărul de săptămâna asta al revistei Newsweek România puteți citi și un interviu pe care l-am realizat cu Andrei Ursu (https://bit.ly/38Bp08X), fiul lui Gheorghe Ursu. Să vedeți cum acest stat mafiot, în care foștii securiști sunt încă puternici și bine înfipți în diverse instituții publice, dar și în presă, continuă să-și bată joc de dosarul “Ursu”.

Au trecut 30 de ani de la Revoluție. 30 de ani și criminalii din marile dosare încă nu au fost pedepsiți. Acum, gândiți-vă la dosarul “10 august” și la cum zace la parchet. A trecut un an și jumătate. Niciun vinovat”, scrie și jurnalista Ramona Ursu.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.