Medicul Mircea Beuran, trimis în judecată în urma unui dosar instrumentat de procurorii DNA în care este inculpat pentru luare de mită, a fost înregistrat atât de persoana care l-a denunțat cât și de procurorii care-l achetau în timp ce recunoștea că a luat șpagă 10.000 de euro pentru a truca un concurs de ocupare a postului de asistent universitar în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, se arată în motivarea instanței.
În motivarea judecătorului se arată că medicul a transformat o instituție publică ”de prestigiu” în propria ”piață de desfacere”:
”Fapta presupus a fi săvârşită de către inculpat sunt de o gravitate extremă care se răsfrânge asupra siguranţei şi eficienţei sistemului public de sănătate, în contextul în care medicii (care doresc posturi) accesează, prin intermediul inculpatului, aceste posturi, pe baza unor criterii pecuniare şi nu conform competenţei profesionale, urmate de obţinerea unor foloase considerabile pentru inculpații cu funcții de decizie. Prin acțiunile sale, inculpatul a transformat o instituție publică de prestigiu (…) în propria „piață de desfacere”, ca sursă personală de venituri ilicite” conform motivării.
Judecătorul face trimitere la criza de medici cu care se confruntă România
Judecătorul mai menționează în motivare că fapta medicului șpăgar afectează în mod grav percepția asupra sistemului medical românesc, și că ocuparea posturilor pe alte criterii decât cele de competență îi poate împinge pe tinerii medici să ia calea altor țări din UE:
”Este de notorietate faptul că tinerii absolvenţi ai facultăţii de medicină se orientează către state membre ale Uniunii Europene care le asigură un climat normal, firesc de exercitare a profesiei, fără alte condiţionări cu excepţia celor de competenţă, astfel că judecătorul de drepturi şi libertăţi îşi exprimă convingerea, ca în viitor, prin măsuri administrative oneste să fie asigurată egalitatea de şanse pentru toţi candidaţii, fără discriminare sau alte beneficii materiale”..”, se mai arată în motivare.
Medicul Mircea Beuran este acuzat că în data de 18 decembrie 2018 a acceptat și primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din București (martor în cauză), suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.