Deși nimeni de la PSD nu a pomenit despre asta în spațiul public, iar o astfel de măsură i-ar costa enorm având în vedere procentul cu care a câștigat Klaus Iohannis cel de-al doilea mandat, din disperare de a nu se ajunge la anticipate, nu este total exclus ca noua alianță formată acum în Parlament din foști și actuali pesediști (PSD și Pro România) să ia în calcul o încercare de suspendare a liderului de la Cotroceni. Ipoteza aparține fostului președinte Traian Băsescu, trecut prin două suspendări inițiate de PSD, respectiv USL.
Traian Băsescu a opinat, într-o intervenție la Digi24, că "urmează o criză politică", iar actualul șef de stat se poate teme de o suspendare, "la cât de irațional lucrează PSD-ul", după ce Klaus Iohannis l-a desemnat joi pe premierul demis, Ludovic Orban, să formeze un nou guvern, după consultările avute la Cotroceni cu partidele politice.
"Urmează o criză politică, care e mai mult decât previzibilă. Primul Guvern o să cadă, iar al doilea nu o să fie discutat de Parlament. Făcând o analiză, dacă tot insistă atăt de mult PNL-ul pentru alegeri anticipate, nu văd de ce PSD-ul nu ar fi de acord să le facă simultan cu locale pentru că, o asemenea situație ajută cel mai mult PSD-ul. Ei își mobilizeaza cel mai bine activul în preajma alegerilor locale. Ar putea să profite de mobilizare pentru bătălia pe care o dau politicienii locali", a declarat Traian Băsescu.
Digi24: "Să ne așteptăm la o sesizare din partea PSD la CCR?"
Traian Băsescu: "Nu, nu scrie nicăieri în Constituție că nu poți delega în mod repetat un politician să formeze guvernul. Sau ne-politician. Președintele poate să dea mandat repetat aceleiași persoane."
Digi24: "Se poate teme șeful statului de o aducere în discuție a suspendării sale?"
Traian Băsescu: "Da. La cât de irațional lucrează uneori PSD-ul este posibil, și asta, ca măsură tactică pentru a câștiga timp."