Oreste avertizează partidele: "Vin alegerile! Fără o reformă profundă de mentalitate, prevăd că se vor dizolva!"


Oreste avertizează partidele: "Vin alegerile! Fără o reformă profundă de mentalitate, prevăd că se vor dizolva!"

Jurnalistul Oreste Teodorescu trage un semnal de alarmă, după căderea Guvernului Orban prin moțiune de cenzură, subliniind că partidele trebuie să treacă printr-o "reformă profundă de mentalitate, să deschidă listele electorale cu oameni competenți, credibili și cinstiți".

În caz contrar, "actualele partide parlamentare se vor dizolva în mandatul președintelui Iohannis", atrage atenția Oreste. 

Redăm mesajul jurnalistului:

"A venit vremea resetării României!

Mă miră teribil că majoritatea politicienilor noștri nu au înțeles până acum că România nu este a PSD, PNL, USR etc., ci a tuturor celor care votează sau nu. Niciodată nu e suficientă auto-îmbărbătarea: “acum e vremea noastră”, “ noi suntem la putere, ciocu’ mic” și alte exemple de împăunare stupidă!

Orizontul de așteptare al populației cu privire la actul politic este uriaș! Partidele trebuie să deschidă listele electorale cu oameni competenți, credibili și cinstiți! Vremea clientelei și a sinecuriștilor a trecut! Fără o reformă profundă de mentalitate, prevăd că actualele partide parlamentare se vor dizolva în mandatul președintelui Iohannis! Cât mai urgent, sistemul trebuie populat cu profesioniști! Vin alegerile! Nu mai votați aceeași oameni care vorbesc mult și fac puțin!".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.