Ministrul Sănătății, Victor Costache, este ținta unor atacuri sistematice ce au apărut în urma unui articol publicat de Libertatea conform căruia acesta ar fi într-un conflict de interese, întrucât ocupă funcția de ministru, dar își exercită și profesia de chirurg, operând pe perioada weekend-urilor într-o clinică privată. Mai mult, PSD i-a cerut lui Victor Costache să demisioneze din funcția de ministru.
Toate atacurile au survenit ulterior punerii în dezbatere publică a ideii de liberalizare a sistemului de sănătate, care ar însemna că cetățenii pot opta, în baza contribuțiilor plătite la stat, să se trateze și în sistemul medical de stat, dar să poată folosi banii respectivi și pentru a se trata la privat.
În acest context, Emanuel Ungureanu, deputat USR și vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților, a atras atenția că Victor Costache a devenit ținta unor "nemernici" și "mafioți" "care au început să îi găsească tot felul de vini", întreaga campanie fiind, de fapt, împotriva celor care doresc să schimbe sistemul de sănătate din temelii.
Emanuel Ungureanu: "Ce s-au gândit mafioții? S-au gândit să zică "Domne', avem un ministru prea liber, a început să deranjeze zone și din PNL și din PSD, a început să vrea să schimbe conducerile unor spitale". Au început să viermuiască pe lângă el tot felul de nemernici care au început să îi găsească tot felul de vini. Ultima găselniță este așa-zisa incompatibilitate între calitatea lui de ministru și cea de medic într-o clinică privată. Vă spun eu, conform legii, nu există niciun fel de incompatibilitate și nici conflict de interese. Nu există! Putem vorbi, interpreta etic, dacă un ministru mai are energie după ce iese din minister să salveze vieți. Putem discuta asta la nesfârșit. E o chestiune de etică pe care o putem pune în ce cheie vreți voi. Eu îl prefer pe ministrul Costache activ la minister în cursul săptămânii și dacă are energie și putere să salveze vieți în week-end să o facă și îi mulțumesc mult că face acest lucru. (...)
Știți foarte bine că sunt critic când este cazul, dar campania care se duce în aceste zile împotriva lui Victor Costache se face, de fapt, împotriva celor care vor să schimbe sistemul de sănătate din temelii. Asta trebuie făcut și asta a început să facă domnul Costache și eu îl susțin cu toată energia. România nu mai poate să stea în sistemul feudalilor care decid pe secții cine trăiește și cine moare pentru că ei sunt cei care au privatizat, de fapt, sistemul de stat și l-au feudalizat".
Totodată, fostul minsitru al Justiției, Raluca Prună, a precizat că nu este vorba despre niciun conflict de interese, ci doar despre faptul că Victor Costache își exercită în continuare pasiunea și anume meseria de chirurg. Mai mult, Prună a subliniat că Victor Costache deranjează politicianul dâmbovițean "care vede numai pana la următoarele alegeri și nu se da plecat nici când pierde lamentabil caci se crede un fel de Mesia local".
Raluca Prună, fost ministru al Justiției: "Avem un chirurg. Victor Costache. Care după ce studiază in România, profesează 10 ani in Franţa, Marea Britanie, Danemarca, Scoţia, Germania și în Quebec. Apoi decide sa se întoarcă in România. Mai decide, dupa o vreme, sa accepte sa fie ministrul sănătății. Moraliștii de serviciu încep sa îl atace ca profesează gratis (ma rog, pe un contract cu valoare minima ca altfel nu permite legea noastră), in timpul liber. De neacceptat, urla câinii de serviciu. Halucinant și nu trebuie sa ramana nepedepsite nici întoarcerea acasa, nici acceptarea functiei de ministru al sănătății in țara nosocomialelor, a găștilor medicale care fac exact ce vor, a mult prea potentei Casei de Sanatare stat-in-stat, cu prețuri decontate in spitale mizere la nivel de top in orice alt stat funcțional.
Pentru mine cazul ministrului, chirurgului Costache este un caz test.
1. Test pentru toate partidele, inclusiv cele cu ‘oameni noi’ si ‘politica altfel’, care de-a lungul anilor au promis de la 25 de mii de euro (PSD Geoana) la scutiri de taxe (USR Barna) tot ce se putea imagina pentru romanii care se întorc acasa. Nu e clar ce romani. Probabil nu cei care au o profesie și au făcut performanța in pribegie și nu cei care nu vor vota orbește niciun politician care promite chestii discriminatorii numai pentru voturi obținute usor. Chirurgul Costache nu intra in nicio categorie care sa folosească micului politician dâmbovițean, care vede numai pana la următoarele alegeri și nu se da plecat nici când pierde lamentabil caci se crede un fel de Mesia local. Ce ii oferă patria lui Victor Costache? Mai nimic, caci in afara de premierul care l-a numit niciun politician cu întoarcerea diasporei in discurs și oferte mirobolante pentru cei care nu se întorc niciodată nu a deschis gura sa spună nimic despre ridicolul atacului la chirurgul Costache. USR (ca PSD nu ma interesează) putea ieși prin Dan Barna sa spună ca sustine neimpozitarea celor 200 lei pe operație pe cord deschis făcută de Costache cel reîntors acasa. Și ca invita și alți chirurgi, cercetători, juriști, chimiști, fizicieni, matematicieni, patiseri și șoferi sa vina acasa pentru exact aceleași avantaje. A fost însă tăcere, ca atunci când inviți o ruda mai deșteaptă la masa, dar speri din tot sufletul sa nu vina ca nu poți susține conversatia.
2. Test pentru presa, aceea cică inca frecventabilă, care ataca nemilos si arunca cu conflict de interese acolo unde nu exista niciun conflict. Exista numai pasiunea cuiva pentru meseria de baza: nu de ministru, ci de chirurg. Si asta nu încape in categoriile cu care operează presa de atac la comanda. Și nici nu aduce publicitate sau satisfacția investitorilor dependenti de bucuriile chiolhanurilor locale.
Ma întreb ce ar vrea presa care îl ataca pe Costache pentru ministerul Sănătății? Și politicienii care tac vinovat? Un tractorist despre care sa fim siguri ca nu operează in week end ca sa nu încalce înaltele standarde morale din România și sa nu intre, doamne ferește, in vreun conflict de interese care sa strice brandul României de cea mai curată țara când e vorba de ce trebuie sa facă vecinul? Sub sanctiunea maxima a morții / omorarii caprei daca nu se conformează. Vrea presa moralista din România un medic de duzina dependent de încrengăturile de casta din medicina românească pe care acceasi presa le denunță? Pana acum presa asta moralista ne induce in desant ideea ca nu e bun un chirurg care a operat 10 ani in tari functionale. Nu e buna nici experiența lui și nici el, ca vine cu idei de import și ne strica feng shui’ul de capitalism cu idei socialiste și apucături sovietice. Nu e bun ca promovează ideea spitalului privat in România care sa concureze spitalul de stat captiv pe bani mulți, atât de mulți ca numai Casa de Asigurari de Sanatate știe câți și nu ne spune ca sa nu murim pe loc și sa piardă plătitori pentru nimic la cea mai mare afacere de corupție din România: sănătatea. Mai vrea chirurgul acesta Costache sa reducă din cheltuieli pentru intervenții in alte state ale Uniunii pe formularul E112, pe bani mult mai mulți decât dacă intervenția se face in România in sistemul privat. Șoc, groaza! E deci periculos Costache și trebuie doborât pana nu strica de tot cutumele locale ale micii intelegeri.
Și acest atac vine exact după ‘consensul’ in societatea noastră egalistarista ca justiția socială începe cu magistratul care nu merita pensia pe care jandarmul care gazează și invartitorul de hârtii din sistemul militar le merita pe deplin.
Eu nu pricep nimic. Nu pricep ce țara vrem și ce opțiuni facem. Și nu pricep ce oferta politica exista pentru o țara functionala. Pana acum am priceput ca singurul proiect de tara e aruncarea cu bani in cresteri nesustenabile de salarii si pensii care sunt sustinute numai de cei cu orbul gainii si indiferenta fata de copiii care vor ramane sa plateasca dezmatul cu lautari al intratului cu capul in zidurile realitatii.
Din cazul Costache înțeleg numai ca vorba veche cum ca nimeni nu e profet in propria țara e ca niciodată mai adevarata. Vrem reforma, dar sa nu doară, suntem in noroi pana la gât dar știm noi singuri cum sa ieșim din el, candva cand va fi mai profitabil pentru noi. Costache e suspect ca, pe langa functia publica pe care daca o faci onest si ai o profesie o faci in pierdere, își face gratis profesia cea mai nobila, de medic, in week end. Dar dam din gura ipocrit cu diaspora pe care o așteptam acasa cu pâine și sare. Asa va fi primit oricare, exact precum Victor Costache - la proportiile cuvenite, ca nu toti ajungem ministri. Diaspora zilele acestea e chirurgul Costache căruia ii doresc sa nu fie dezamăgit. Exista o țara paralela cu politica dâmbovițeană și presa pe comanda care îi admira performanța dovedita înainte de reîntoarcerea acasa. Restul e gargara locală, provinciala, pentru bani de publicitate sau pentru voturi când avem nevoie de diaspora. In realitate, ne pasa de diaspora și ce poate aduce înapoi acasa, in general de reforma autentica in Romania, cam cât ne pasa de negrul de sub unghie in țara europeană cu cel mai mic consum de săpun pe cap de locuitor".
De altfel, Laura Ștefan, expert anticorupție care a lucrat în trecut la elaborarea legii de funcționare a Agenției Naționale de Integritate, a explicat pe Facebook de ce nu a încălcat legea ministrul Sănătății, Victor Costache.
Laura Ștefan: "Din punct de vedere legal nu e conflict de interese la ministrul sanatatii - va reamintesc faptul ca prevederea aceasta nu se aplica in cazul actelor normative. Un conflict de interese ar putea aparea daca ministrul s-ar implica in adoptarea unui act individual care sa se aplice lui sau unei persoane apropiate (codul penal a fost modificat si a fost eliminata ipoteza baneficiului pentru angajator).
Folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane
"Art. 301. - (1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică pe o perioadă de 3 ani.
(2) Dispozițiile alin. (1) nu se aplică în cazurile în care actul sau decizia se referă la următoarele situații:
a) emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative;
b) exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligații impuse de lege, cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de aceasta."
textul anterior modificarilor era acesta:
"Fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe durată maximă.
Dispozițiile alin. 1 nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative."
Ocuparea concomitenta a doua functii - cea de ministru si cea de medic primar - se poate discuta din perspectiva incompatibilitatii. Azi in legea romaneasca nu exista o interdictie de a ocupa concomitent cele doua functii. Si eu cred ca e bine asa - nu e musai ca ministrul sa fie medic, dar cred ca nici nu poate sa fie o problema daca este si stie macar partial sistemul.
Ce ramane inca in discutie este cand isi fac oamenii astia timp pentru un job in plus stiind cat de time consuming e functia de ministru. Si de ce avem astfel de dezbateri doar cand demnitarii vin din privat. Sectorul public de sanatate nu e influentat de deciziile ministeriale? Doar cel privat?".