În Piața Victoriei din București a început protestul în cadrul căruia se solicită autorităților să se facă demersurile necesare pentru ca Roșia Montană să intre în patrimoniul UNESCO. Spre deosebire de perioada guvernării PSD, protestatarii au avut surpriza ca premierul să vină în Piața Victoriei pentru a le asculta nemulțumirile.
Ludovic Orban a fost confruntat cu problema defrișărilor ilegale și cu situația privind Roșia Montană. Astfel, premierul a menționat că va analiza situația și va veni ulterior cu un răspuns.
Mai mult, protestatarul Mălin Bot i-a reclamat premierului faptul că Sebastian Cucoș, unul dintre responsabilii reprimării protestului din 10 august 2018, este în continuare în fruntea Jandarmeriei București. Orban a replicat că Sebastian Cucoș nu numai că trebuie să plece din funcția de conducere, ci trebuie să fie dat afară din Jandarmerie.
Mălin Bot: Vi se pare normal ca Sebastian Cucoș să fie în continuare șef al Jandarmeriei București după ce ne-a bătut, ne-a gazat și este și inculpat?
Ludovic Orban: Nu mi se pare normal. Trebuie dat afară din Jandarmerie. Trebuie anchetat și trebuie finalizată ancheta aia care de un an de zile bate pasul pe loc. Aia n-o facem noi.
Vedeți video de la 8:00:
VĂ INVITĂM SĂ CITIȚI ȘI: SURSE Ideea că Marcel Vela îl va demite l-a îmbolnăvit pe Cucoș. Șeful Jandarmeriei București se află într-un "etern" concediu medical pentru a rămâne în funcție
Amintim că Declic, Reteaua Mining Watch Romania si Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu au adresat o scrisoare publica presedintelui Romaniei in care solicita asumarea guvernamentala privind inscrierea Rosiei Montane in Patrimoniul Mondial.
"Consideram ca asumarea guvernamentala de a relua procedura de nominalizare a Rosiei Montane nu poate fi nici retrasa, nici schimbata, in contextul in care echipa PNL ce guverneaza in prezent Romania si cu care colaborati indeaproape vrea sa isi pastreze credibilitatea in fata cetatenilor romani.
Dupa cum va este bine cunoscut, la reuniunea Comitetului UNESCO din iunie 2018, Guvernul PSD a solicitat retragerea candidaturii Rosiei Montane. Motivul invocat, spre marea mirare a delegatilor internationali, a fost litigiul economic dintre compania Gabriel Resources si statul roman.
Atunci, Comitetul UNESCO a acordat un termen in care Romania poate reveni asupra deciziei de retragere a candidaturii, timp in care documentatia depusa si avizata de expertii UNESCO ar ramane valabila", se arata in scrisoarea transmisa miercuri.
Pe 1 februarie 2020 expira acest termen pana la care Guvernul se mai poate adresa UNESCO pentru a cere rediscutarea dosarului Rosia Montana in urmatoarea sesiune a Comitetului international, in caz contrar, dosarul nemaiputand fi inclus pe ordinea de zi a reuniunii Comitetului Patrimoniului Mondial UNESCO din aceasta vara, conform unui document citat de ziare.com.
Totodată, Ludovic Orban, întrebat marţi despre demararea procedurilor pentru reînscrierea sitului Roşia Montană în patrimoniul UNESCO, a răspuns:
„PNL a susţinut încă de la început procedura de înscriere (a zonei Roşia Montană - n.r.) în patrimoniul UNESCO. Nu noi suntem cei care am blocat procedura, ci Guvernele PSD. (...) Am solicitat ministrului Culturii să analizeze, să se consulte cu alte ministere şi mai ales cu cei care ne reprezintă în litigiul pe care îl avem la ICSID (Centrul Internaţional de Reglementare a Disputelor privind Investiţiile - n.r.), în care compania a dat în judecată statul român şi cere despăgubiri. Trebuie văzut dacă nu afectăm în vreun fel derularea acestui litigiu. Decizia noastră e foarte clară. Noi vrem înscrierea Roşiei Montană, a sitului, în patrimoniul UNESCO”, a declarat Orban, citat de Digi24.ro, la Parlament.
Cu o zi înainte, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunţat că va organiza, în perioada următoare, o întâlnire cu Primăria Roşia Montană, în cadrul căreia se vor discuta coordonatele unui program specific de susţinere şi asistenţă tehnică în zonă. Totodată, ministrul transmite că, deşi procedura de înscriere a Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO trebuie reluată clar, momentul când vor fi iniţiate demersuri în acest sens rămâne a fi stabilit în urma unor consultări interministeriale, potrivit Epoch Times.