EXCLUSIV Un alt jurnalist se pregătește să intre în politică! Vrea un fotoliu de deputat sau o candidatură la Primăria Sectorului 5


EXCLUSIV Un alt jurnalist se pregătește să intre în politică! Vrea un fotoliu de deputat sau o candidatură la Primăria Sectorului 5

Potrivit surselor Podul.ro, mare doritor de carieră politică, jurnalistul Dan Bucura dă din coate, mai nou, pentru a se înregimenta în PNL, partid aflat la putere, după ce, la fostele alegeri parlamentare, reușise să intre în grațiile lui Daniel Florea (primarul social-democrat al Sectorului 5), care, la acea vreme, a susținut insistent primirea jurnalistului în PSD și postarea lui pe un loc eligibil, însă Liviu Dragnea nici nu a vrut să audă de o astfel de candidatură, cu atât mai mult cu cât Bucura era un obișnuit al emisiunilor lui Rareș Bogdan.

Dacă nu a izbutit să înceapă o carieră de parlamentar PSD-ist în 2016, Dan Bucura încearcă acum să se lipească de PNL, depunând eforturi în acest sens.

Sursele citate ne-au precizat că, nici mai mult, nici mai puțin, jurnalistul visează fie la o candidatură la Primăria Sectorului 5, fie la un fotoliu de deputat, făcându-și calculul că ar putea primi de la PNL ceea ce i-a refuzat PSD.

Dan Bucura a fost jurnalist la Adevărul, Evenimentul zilei, Puterea, B1 TV sau PSnews.ro și e deținătorul (cel puțin declarativ) unui site obscur lansat zilele acestea tocmai pentru a lăsa impresia că el este marele ziarist al peștelui prăjit și tăvălit prin PSD, deși nu prea emite altceva decât oarece analize post factum. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.