Interviu inedit! Doamna Flavia Coposu-Bălescu deapănă amintiri despre Iuliu Maniu. Cum a fost distrusă valoroasa bibliotecă de la Bădăcin

Ioana Gale a realizat un amplu interviu cu doamna Flavia Coposu-Bălescu, soră a regretatului Corneliu Coposu, pentru site-ul oficial al Casei Memoriale Iuliu Maniu de la Bădăcin. Sora Seniorului deapănă amintiri inedite despre fruntașul  țărănist Iuliu Maniu, dezvăluind, printre altele, cumplita soartă a bibliotecii acestuia. Podul.ro vă prezintă interviul în integralitate:

Biblioteca din Casa lui Iuliu Maniu este azi doar o amintire a aceea ce a fost înaintea Dictatului de la Viena, din vara anului 1940. „Incendiară” sau nu, a fost arsă câțiva ani mai târziu, după arestarea lui Iuliu Maniu, Corneliu Coposu și a altor țărăniști, în 1947. Au existat două încercări de salvare a acestei biblioteci: una reușită, în mai 1940, când Iuliu Maniu donează filialei Blaj a Academiei Române prin Corneliu Coposu o parte importantă din biblioteca personală, o arhivă a secolului XIX, încercând să o protejeze de ceea ce a simțit că va urma câteva luni mai târziu. Al doilea demers de salvare a fost unul disperat. Înainte de invadarea Ardealului de către trupele maghiare, în august, Iuliu Maniu îi cere lui Corneliu Coposu să ducă la Mitropolia din Blaj un nou transport de obiecte personale de valoare, volume, corespondență, lucru care se și întâmplă. Demersul este nereușit din cauza faptului că, la trecerea rușilor prin Blaj, au distrus toată biblioteca, împreună cu  obiectele și documentele aduse de Coposu.

Corneliu Coposu este cel care s-a ocupat și de aranjarea acestei biblioteci, încă de pe băncile școlii. Iar pentru că anul 2019, anul inaugurării Casei Memoriale „Iuliu Maniu” din Bădăcin,  a promis restituiri care vin din memoria sufletului, propunem un dialog între prezent și trecut, menit să descrie imagini, oameni, locuri și acțiuni.

Flavia Coposu, sora lui Corneliu Coposu, povestește  despre soarta acestei biblioteci, poposind prin amintiri în fața cărora exclamă emoții.

Atmosfera din Dealul Țarinei, în preajma lui Iuliu Maniu

Flavia Coposu-Bălescu: Mă gândesc la Bădăcin cu foarte mare plăcere, pentru că acolo, într-adevăr, era un alt fel de a primi lumea, cu totul altă atmosferă era în clipa în care intrai acolo. Când intrai pe ușă, în grădina casei, simțeai că ai venit acasă. N-aveai impresia că ești străin, n-aveai impresia că ești constrâns de ceva. Ne primea sora Cecilia, care era călugăriță, ne lua de mână și ne ducea pe Dealul Țarinei. De pe drum culegeam floricele de câmp și duceam la mormintele care erau acolo: unul al lui Matei, care a murit pe front, și părinții lui Maniu.  Matei era băiatul surorii celei mari al lui Maniu, Elena, care era căsătorită cu un vicar în Năsăud. Ei i-au avut pe Ionel Pop, pe Matei, pe Elena și pe Clarița. Patru copii. Erau încă mici când tatăl lor a murit de tânăr, Maniu abia ce terminase și era avocat la Mitropolia din Blaj. Și-a închiriat o casă mai mare și și-a adus sora, împreună cu cei patru copii, și i-a crescut, efectiv, el. Din acești copii, Ionel Pop a ajuns celebru scriitor care scria așa de frumos despre animale, vânătoare și altele, Clarița s-a măritat cu Zaharia Boilă, iar Livia s-a măritat cu Romulus Boilă. Adică frați cu surori. Romulus a fost profesor universitar, iar Zaharia a fost  ziarist. Acești copii erau contemporani cu noi și ne jucam când mergeam la Bădăcin. Ei, de obicei, erau acolo vara. Pe fată o chema Elena și îi ziceam Nena, ea era de o vârstă cu mine. Mai era Clarița și cei doi băieți: Matei care a devenit preot și Nelu care mai trăiește și care este medic. Ceea ce era cel mai extraordinar pentru noi, că domnul Maniu știa să vorbească cu oricine. Eu de-abia acuma bătrână, vorba aia, îmi dau seama că el avea conversație cu noi copiii. Se interesa ce jocuri facem, ce carte ne place, ce premiu am luat, aveai impresia că într-adevăr îl interesează prostioarele tale. 

„Avea o serie întreagă de cărți valoroase, știam noi, n-aveam voie să punem mâna!”

Ioana Gale: V-a dăruit Maniu cărți din biblioteca sa personală?

Flavia Coposu-Bălescu: Nici nu puneam mâna! Noi ne duceam și admiram biblioteca, era o frumusețe! Avea o serie întreagă de cărți valoroase, știam noi, n-aveam voie să punem mâna! N-aveam voie acasă la noi (n.n. acasă, în Bobota), și n-aveam cine știe ce… Și nu puneam mâna pe Larousse decât spălate pe mâini. Să știți că era un cult al cărților foarte bine dezvoltat în Ardeal, foarte dezvoltat! La noi acasă, cred că o făcut-o străbunicuʼ, și-o cheltuit niște bani serioși să o cumpere și îmi aduc aminte că era o enciclopedie care costa o avere! Cartea era editată în patru limbi: germană, engleză, franceză și maghiară. Tata mare o cumpărase cu nu știu câți bani și stătea  într-o bibliotecă închisă cu geam, iar când puneam mâna pe ea trebuia să ne spălăm, că avea niște poze  superbe, de pești, de păsări, de flori, de plante, de tot ce vrei. Superb, superb!

Ioana Gale: Revenind la biblioteca din casa lui Iuliu Maniu, ce criterii de aranjare a  folosit Corneliu Coposu?

Flavia Coposu-Bălescu: După ce sistem a aranjat-o, nu știu, dar probabil după autori, după importanță. Exista camera domnului Maniu, era undeva în foișor, urcai niște trepte, o cameră extrem de modestă, parcă și văd. Avea un pat de fier, avea o masă de brad geluită și nelăcuită, cu un scaun oarecare și doi pereți plini cu rafturi, unde zăceau cărțile. Frumoase, se ștergea praful, era acolo o curățenie… Avea grijă, de pildă, îmi aduc aminte că ne povestea Cornel, că avea o carte veche și învățase să le lipească la cotor, să le coase, să le calce când erau șifonate. Era un fel de tabu, n-aveai voie să te apropii. Să știți că ei iubeau, poate exagerat, dar iubeau cărțile! Aveau în toate bibliotecile ardelenilor așa-ziși intelectuali, tot ce apărea în România. Mi-aduc aminte că noi, tata bătrân care era protopop, n-avea cine știe ce bani, dar avea, de pildă, o ediție princeps a lui Mihai Eminescu, îmbrăcată în antilopă bleumarin, pe care n-aveai voie să pui mâna, că-i carte sfântă! Îl aveai pe Odobescu, avea nu știu câte… aproape toată  literatura! Păstra ziarele românești. La Maniu era cu totul și cu totul specială, pe noi nu ne ducea de fiecare  dată acolo sus (n.n. în camera lui Iuliu Maniu), dar, din când în când, ne ducea în camera lui, nu primea pe oricine acolo. Acolo dormea el, absolut auster. Eu am impresia că el era așa, ca un călugăr. Și era generos, știa să vorbească cu fiecare pe limba lui. Când avea primiri, la evenimente, și ne invita, mergeam cu trăsura, era mare fericire dacă mergeam la Bădă, așa ziceam, iar dacă eram rele stăteam acasă. Întotdeauna se întâmpla câte ceva și memorai vizitele. Știa să creeze o atmosferă în care să se simtă bine oricine.

Ioana Gale: Care a fost soarta cărților din biblioteca lui Maniu?

Flavia Coposu-Bălescu: În 1940, când s-a aflat de cedarea Ardealului, în ziua de 4 septembrie a venit Cornel de la București la Bădăcin, special să salveze de la Casa Maniu cărțile mai importante, toate premiile, medaliile și recompensele pe care le avea Maniu pentru toată activitatea lui politică, să o ia pe sora Cecilia, venea să ne ia pe noi de acasă și ne pregăteam să mergem în refugiu. …Pentru că ambasadorul nostru la Budapesta aflase o listă care funcționa în Ungaria cu toți semnatarii Actului Unirii  de la Alba Iulia, care trebuiau să fie căsăpiți. Toți care erau pe listă au fost anunțați de Maniu să-și salveze subalternii ca să nu cadă pe mâna ungurilor că i-ar fi omorât. Printre cei vizați se afla și tata, care a semnat Actul. Și-atunci, spre surprinderea noastră, noi am primit în ziua de 4 după-amiaza, un aviz telefonic de la Blaj în care Preasfințitul Frențiu îl chema pe tata de urgență la Blaj. Și-a închipuit că e vorba despre protopopiat, să vadă ce măsuri ia, dar nu! L-a luat să-i spună să își facă bagajele, că e pe lista respectivă. Tata a plecat, noi am rămas acasă, pe ziua de 5 a venit Cornel cu sora Cecilia, cu lăzile pline cu lucrurile lui Maniu și am plecat în refugiu. Și-am lăsat vorbă ca tata când vine să nu se oprească, să meargă cu trenul mai departe, și urma să ne întâlnim la Blaj. A fost o tragedie! Bine am făcut, că în ziua de 5 dimineața, au intrat ungurii în sat (n.n. Bobota). În sat la noi au făcut două isprăvi. Au dinamitat și au sărit în aer statuia lui Șincai, și mormântul lui tata mare. De ce? Nu știu! La Bădăcin au dat foc bibliotecii lui (n.n. Maniu), zic țăranii, că noi n-am mai fost acolo. Au scos tot ce a fost bibliotecă în mijlocul curții, au pus gaz și au dat foc. Tata avea o încăpere cât o cameră, care din podea până în tavan era cu niște sertare mari de stejar, că de-abia le mutai, pline de arhivă. Tata mare a făcut notarea botezurilor, înmormântărilor, mă rog, toată starea civilă, făcea tot felul de cercetări, aduna reviste și ziare românești, a făcut o biografie a satului, prin arhivele ungurești controla să vadă date, alea au ars toate, noi n-am găsit nicio ață. Iar lucrurile de la Bădăcin, parțial, vă închipuiți că n-avea cum să le ia, au fost depuse cu avizul Episcopiei în castelul Episcopiei de Blaj, unde era o bibliotecă veche, masivă, cu mii de cărți. În momentul în care au intrat rușii în Blaj, au intrat direct acolo, au spart ușile, au spart lada asta a lui Maniu și probabil că au vândut lucrurile de preț. În orice caz, după câteva zile a primit Cornel într-un mic pachețel, de la un fost coleg de-al lui de liceu, care deja făcuse Teologia și era preot în Blaj,  bucățele dintr-o carte scrisă de nu știu care cronicari. Zice: „Pe-ăstea le-am luat de la țigăncile care vând sămânță de floarea soarelui în ele”. Asta a fost soarta unei biblioteci! Era o carte foarte importantă pe care a păstrat-o Cornel (n.n. „Istoria unui tribun”, carte biografică, scrisă de Corneliu Coposu despre Iuliu Maniu, dar confiscată de Securitate în 1946), dar nu am mai găsit-o. L-a arestat, au luat din casă, tot! Și când a cerut manuscrisul au zis că era incendiar și au trebuit să îl ardă. Au distrus toate urmele!

Ioana Gale: Aveți idee câte volume cuprindea biblioteca din Casa Maniu?

Flavia Coposu-Bălescu: Cu mintea mea de 14 ani, sute de volume. Camera (n.n. de deasupra biroului) nu era foarte mare, dar erau doi pereți plini. În afară de asta mai era o bibliotecă în birou, la parter, frumos lustruită, din lemn, iar la etaj erau așezate cărțile cele mai valoroase ale lui.

Ioana Gale: Vă amintiți să mai fi existat rafturi de carte, biblioteci, și în alte încăperi ale Casei, în afara celor deja menționate?

Flavia Coposu-Bălescu: Să îmi amintesc… Deci intrai pe o terasă, în stânga era capela, după ce intrai în acest living unde era o masă mare de vreo opt scaune, o lampă, în stânga era o cameră mare unde se mânca, pe urmă se intra într-o altă cameră care cred că era a lui baciu Ionel, dincolo de capelă, în dreapta era camera  surorii Cecilia. (Recent am recunoscut un scaun într-o poză trimisă de fata părintelui Man de la Baia Mare, era un scaun tip Florentin.) La fel și pianul. Pianul era în salon. Înseamnă că în afară de sufragerie mai era o cameră-salon. Cu fotolii, unde era și pianul, cu sfeșnice pe el, unde cânta Liviuța. Noi am mers foarte des acolo. De fiecare dată când erau evenimente mari, îl invita sora Cecilia pe tata să vină, și făcea o slujbă cu părintele Man în capelă. Paraclis în august…

Ioana Gale: Revenind, în câtă vreme a aranjat Corneliu Coposu biblioteca din Casa Maniu?

Flavia Coposu-Bălescu: Cred că în vreo patru veri la rând. Era elev de liceu. Când venea acasă (n.n. în vacanța de vară), a doua zi mergea la Bădăcin și aranja cărțile.

Ioana Gale: Era dorința lui să le aranjeze sau i-a cerut Maniu?

Flavia Coposu-Bălescu: El s-a oferit să le aranjeze și Maniu a fost încântat! Maniu nu i-ar fi cerut, nu cerea gratuități. A mers încântat pentru că l-a adorat pe Maniu. Cred că, în afară de tata, el (n.n. Maniu) a fost bărbatul pe care l-a iubit cel mai mult. Și nu se putea să nu îl iubești. Avea o atracție, nu știu cum să spun, nu am întâlnit un al doilea om ca el! Îmi aduc aminte când eram mică de tot, venea la noi acasă Vaida-Voevod care era neam cu tata mare. Și mie nu îmi era deloc simpatic. Și parcă îl văd și acuma că venea tot timpul îmbrăcat în redingotă, cu pantaloni raiați, cu ochelari fără ramă, dar avea mustăți, și trebuia să mă ia în brațe să mă pupe, și nu voiam. Și când venea, fugeam și mă ascundeam pe undeva și măicuța se supăra. „Du-te, sărută-l pe unchiu Alexandru!”. În schimb, când venea Maniu, fugeam și îl îmbrățișam, ajungeam până la genunchii lui. L-am iubit sincer. Te atrăgea! Avea privirea aia albastră, așa… Și când se uita la tine puteai să juri că n-o să-l mintă nimeni. Extraordinar ce cunoscător de oameni era! Ce frumos știa vorbi! Cum vorbea cu țăranii de acolo, cu atâta respect! Fantastic!

Ioana Gale: V-a povestit vreodată Corneliu Coposu ce a simțit când a aflat că a fost arsă biblioteca la are a lucrat atâtea veri la rând?

Flavia Coposu-Bălescu: După ce am plecat din Ardeal noi n-am aflat nicio veste de prăpădul pe care l-au făcut ei acolo. Cornel a aflat de prăpădul celor salvate și prăpădite la Blaj. Alea care trebuiau să fie în siguranță. Erau ediții mai speciale de editură literară sau legală, sau ce era, plus toate decorațiile lui Maniu, procesele verbale făcute de Adunarea Națională, corespondență, adică toate documentele care dovedeau lupta ardelenilor pentru Unirea cu țara. Astea n-aveau legătură cu ce a rămas pe raft (n.n. în biblioteca din Bădăcin). Pe alea ori le-or fi furat, ori le-or fi ars. Păi dacă le-o ars pe-ale noastre, cred că le-o ars și pe-alea.

De la cuvântul scris la cuvântul rostit, și înapoi

Ioana Gale: O curiozitate, oarecum izolată de subiectul principal. Știm că fratele dumneavoastră era și ziarist. Rafinat și cu vervă polemică. În ce măsură aceste atribute s-au regăsit în discursurile lui Iuliu Maniu? Altfel spus, din postura de secretar politic, scria Corneliu Coposu discursuri pentru Maniu?

Flavia Coposu-Bălescu: Din principiu, Cornel era mormânt de discreție! Nu ne spunea niciodată nimic. Tocmai ăsta a fost motivul pentru care Maniu l-a ales. Că a avut încredere în el că ce îi spune rămâne mormânt. Din câte au transpirat din spusele lui, ulterioare,  el a participat la aproape toate hotărârile luate de Maniu, în special în legătură cu străinii, unde lupta pentru țară. Hârtiile oficiale care se anunțau acolo, fie că erau făcute de Maniu, fie că erau făcute dimpreună, le bătea la mașină Cornel, nu dactilografa, ca nu cumva să fie deconspirate. De-aia a și mâncat atâta bătaie, că el n-a vrut să spună nimic. Pe Cornel n-au putut să îl bage în procesul mare al PNȚ-ului pentru că în momentul Tămădău el era în Ardeal, chiar la Bobota, era în preajma alegerilor. Deci n-aveau cum, pentru că el, în dimineața zilei de 14 a dat telefon acasă, la mama, era în în București, și-a zis: „Mamă, am sosit azi-dimineață din Sălaj, vin să-ți aduc vești, așteaptă-mă pe la ora 12,00”. …Și la 10,00 au venit și l-au arestat. Și n-au putut să îl bage în chestia cu Tămădău că s-a aflat că dăduse telefon acasă. Erau foarte grijulii să se acopere cu legalități. Deci, pe el l-au arestat degeaba, că n-a fost băgat la Tămădău, nici nu se desființase partidul. Ilegal l-au arestat. Și gândește-te că el a stat arestat din 14 iulie 1947 până în 1956, când a stat administrativ fără judecată. Și-atunci i-au încropit o prostie de proces cu niște tineri studenți care au dărâmat un tablou electoral în 1946, și l-au condamnat pe viață. I-am angajat un avocat și n-a vrut să facă recurs Cornel, n-a vrut. Zicea: „N-am vină, n-am ce cere”. A făcut recurs avocatul. Și după pedeapsa pe viață i-au schimbat-o pe 15 ani. Aici altceva nu pot să spun, dar bănuiesc că așa a fost, din moment ce l-au bătut atâta. Să știi că, spre tristețea noastră, aproape niciunul nu și-a asumat răspunderea faptelor. Dacă Maniu la urmă, îi spune lui Ilie Lazăr: „Îți mulțumesc, Ilie, că ai fost singurul care mi-ai rămas fidel până la moarte!”, înseamnă că ceilalți din marea conducere… Cornel n-a fost decât secretar adjunct, n-a fost băgat în vârfuri.

Ioana Gale: Legat de articolele pe care le-a scris Corneliu Coposu la diferite ziare, scria din proprie inițiativă pe anumite subiecte sau îi erau sugerate/impuse de Maniu?

Flavia Coposu-Bălescu: El scria nemăsurat. Nu îi cerea Maniu ce să scrie. De-aia a și intrat în gură cu ăștia. Cu toată lumea, pentru că el nu scria obraznic, dar îndrăzneț, și lumea rămânea foarte mirată. Îmi aduc aminte că după Război, când încă nu se cedase Ardealul, era aici un ziar care se chema chiar „Ardealul”. Și l-au chemat pe Cornel să scrie. Nu prea avea de câștigat din avocatură, și Maniu nu avea de unde să-l plătească pentru că întotdeauna a fost un partid sărac. Iar aici câștiga la ziar, că li se plătea la pagină. Și a scris despre o trădare a unui fost PNȚ-ist, în preajma alegerilor. Parcă personajul era un fost șef de organizație în Moldova pe undeva, iar el, imediat după Război, când își reluase activitatea legală partidul, a trădat și a trecut la comuniști. Halunga a fost asistentul lui Zane, iar Zane a fost șeful Organizației PNȚ Iași. Cornel îl cunoștea foarte bine fiindcă Zane venea la fiecare ședință, avea o oarecare simpatie pentru Cornel și l-a cunoscut și pe ăsta, care era al doilea. Cornel a scris un articol în „Ardealul” în care a spus: „Ne pare rău, domnule Halunga că te-ai comportat ca o slugă necredincioasă, plătită să servească la un banchet și fiindcă n-a fost mulțumit de ce a mâncat, a furat lingurița de argint”. Acest Halunga a ajuns să-mi fie mie profesor de economie politică, la ASE (n.n. Academia de Studii Economice București). M-a și întrebat la examenul de economie, care pentru mine era important, pentru că trebuia să am note maxime ca să pot avea pretenții de întreprindere „maximă” unde să lucrez, că nu îți dădea nimeni serviciu. Și m-a întrebat așa: Ce cred eu, ca viitor economist, ce e mai bine pentru România, fosta dominație liberală sau socialismul care vine cu blândețe? Și eu atunci m-am gândit. Doamne Sfântă Tereza, ajută-mă să răspund! Și am zis așa: „Domnule profesor, în momentul acesta, două lumi au luptat ca să hotărască treaba asta. Și un război ucigător n-a reușit. Să reușesc eu?”. Și a tăcut și mi-a dat notă maximă. Dar nu a pus afișul, până s-a terminat sesiunea. Și îmi aduc aminte că eu vroiam să știu ce am făcut la examen, că era economia politică generală, el luase locul lui Victor Slăvescu care a fost arestat. Și m-am dus la secretariat. Domnuʼ Iancău, te rog frumos spune-mi și mie, cât  am luat la economie politică? Păi ai luat albă, dragă! Albă era maximum!