Tupeul infinit al infractorului: Dragnea cere “eliberarea imediată”


Tupeul infinit al infractorului: Dragnea cere “eliberarea imediată”

Deținutul cel mai celebru de la Penitenciarul Rahova duce tupeul pe culmile absurdului. După ce a bombardat instanțele cu tot felul de contestații și de plângeri, acesta cere acum, prin avocații lui, “eliberarea imediată”. Argumentul? Detenția ilegală. Asta în ciuda faptului că fostul pesedist șef se află în spatele gratiilor după pronunțarea unei decizii definitive a Curții Supreme, în urma unui proces care s-a întins pe o durată de mai mulți ani.

Avocații lui Liviu Dragnea, Flavia Teodosiu și Corneliu Liviu Popescu, au depus la Înalta Curte de Casație și Justiție și la Tribunalul București două cereri de eliberare. Una dintre ele este o cerere de habeas corpus, care se referă la dreptul unui condamnat de a raporta detenția sa ilegală, iar cealaltă este o contestație la executare.

Cu alte cuvinte, Dragnea reclamă ilegalitatea detenției sale la Penitenciarul Rahova și își întemeiază solicitările pe unele prevederi din Codul de procedură penală și pe Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, în privința contestației la executare, avocații lui Dragnea invocă faptul că decizia CCR nu permite utilizarea căilor extraordinare de atac împotriva hotărârilor judecătorești penale devenite definitive înainte de pronunțarea ei, dar ea nu interzice în vreun fel punerea în discuție, pe baza deciziei CCR, continuarea stării de privare de libertate decurgând din hotărârea penală definitivă de condamnare“ .

În esență, Dragnea cere Înaltei Curți să dispună punerea sa în libertate “de îndată”, revenind la argumentul completelor specializate de judecată. Practic, avocații lui susțin că detenția lui Dragnea este rezultatul sentinței pronunțate la fond de Completul de 3 judecători, care n-ar fi fost unul specializat în infracțiunile de natură penală pe care Dragnea le-a comis. De aceea, avocații lui susțin că detenția sa a fost legală doar până pe data de 10 octombrie 2019, data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei CCR 417/2019. Astfel, Dragnea susține că “starea de privare de libertate a fost legală până pe data publicarii oficiale a acestei decizii constituționale, devenind ilegală de la acea dată”.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.