"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
În urmă cu trei ani, după ce s-a recules la catafalcul Majestății Sale Regele Mihai I, Principele Nicolae a primit un cadou cel puțin inedit, dar cu o enormă încărcătură simbolică, în timp ce le strângea mâinile miilor de români ce se revărsau de-a lungul Palatului Regal, cerniți și îndurerați.
Mai exact, este vorba despre un drapel Regal inscripționat cu pasaje sugestive dintr-un manifest emis, la sfârșitul tenebroșilor ani '40, de organizația anticomunistă Comitetul de Eliberare 13 – Regele Mihai I. Facem precizarea că stindardul i-a fost oferit Principelui Nicolae chiar de fiul regretatului pictor, arhitect și scenograf Ion ”Nelu” Cristodulo (unul dintre liderii grupării ”subversive” amintite), care a fost condamnat la temniță politică grea, tocmai pentru multiplicarea și răspândirea acestui manifest anticomunist.
Podul.ro vă prezintă textul în cauză:
”Români de pretutindeni!
Colosul bolșevic se clatină sub loviturile năpraznice primite de la cei pe care i-a asuprit cu tiranica lui sălbăticie.
Toate popoarele lumii cer dreptate și libertate de sub jugul machiavelic al clicii de la Moscova; în Grecia, în Italia, în Franța, în Anglia, în America și peste tot unde hidra bolșevică și-a întins tentaculele hrăpărețe, sabia dreptății mătură fără cruțare molima comunistă.
Stalin sau călăul de Vîșinski, Ana Pauker, Vasile Luca sau Bodnariuc (Bodnăraș) își vor primi curând pedeapsa ce o merită din mâinile celor care ei i-au asuprit și umilit.
Ceasul eliberării se apropie!
Elevi și studenți!
Lozinca voastră să fie: boicotul! Boicotați-i pe dușmanii neamului românesc și ridicați steagul Măriei Sale Mihai I, speranța noastră a tuturor!
Funcționari și lucrători din fabrici, uzine și comunicații, din porturi și aerodroame, boicotați stăpânirea nemiloasă care v-a adus în sărăcie și mizerie. Aruncați în aer transporturile de trupe rusești sau trenurile și camioanele cu muniție. Înarmați-vă, luându-le armele din mâini bestiilor bolșevice; va fi nevoie în curând de brațul vostru vânjos, pentru a elibera scumpa noastră Patrie de dușmanii din afară și, mai ales, de dușmanii dinăuntru.
Agricultori și țărani!
Comuniștii au luat tot pământul pentru a vă sili să-l lucrați voi, ca prin munca voastră să îngrașe ursul de la Moscova.
Loviți-i cu coasa, pe toți cei care vin să vă ia pământul și pâinea copilașilor voștri; ei sunt trimișii Satanei, ei sunt dușmanii lui Dumnezeu și ai poporului românesc!
Proletari din toate țările, cutremurați-vă!
Ora izbăvirii noastre se apropie! Ceasul socotelilor vă va ajunge!
Trăiască România în veci unită împotriva asupritorilor!
Trăiască Vodă Mihai, iubitul nostru Suveran!”
Potrivit monografiei ”Ion Cristodulo – pictor, arhitect, scenograf” (din care reproducem), în perioada mai 1950-aprilie 1953, tânărul artist se alătură sutelor de mii de deținuți politic români, victime ale terorii roșii. Un fragment din răscolitorul Jurnal al părintelui său – Simion Cristodulo – consemnează: ”Pe 29 mai scumpul nostru fiu Neluță ne-a fost răpit de către Securitate și dus departe în surghiun, în beciurile de tortură și suferință, lăsând un gol imens în sufletele noastre zdrobite”. Conform mărturiilor colegilor de detenție, Nelu Cristodulo fusese arestat pentru aparteneța la gruparea anticomunistă Vulturii Munților și, din dosarele CNSAS, rezultă și legăturile sale cu numitul Comitet de Eliberare 13 – Regele Mihai I. Pentru ”fapta criminală” de a fi deținut un manifest (ce-i drept teribil!) și de a incita la multiplicarea și răspândirea acestuia (citat din declarația smulsă la anchetă: ”Inițiativa cu multiplicatul a fost a mea și i-am spus să le împartă la oameni de încredere”), a fost condamnat la doi ani de închisoare, care ulterior s-au prelungit arbitrar cu încă un an.
Intelectuali de marcă, eroi ai Armatei și mărturisitori
După două luni de anchetă abominabilă în beciurile Securității din Calea Rahovei, urmază perioada carcerelor morții de la Fortul 13 Jilava. A fost coleg de celulă cu o pleiadă de fruntași politici (printre care țărănistul G. D. Ioanițescu, profesor universitar și ministru în mai multe guverne), eroi ai armatei (generalii Leonard Mociulschi și Gheorghe Mihail, șef al marelui stat major al Armatei române), oameni de cultură (gânditorul Ion Halmaghi, scriitorul Camil Petrescu, poetul Zahu Pană, istoricul și criticul literar George Ivașcu), sau relevanți mărturisitori ai credinței ortodoxe, precum părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, viitorul disident anticomunist, care oficia slujbe în acel teribil spațiu al jertfei.
La Poarta Albă
De la Jilava, arhitectul Cristodulo a fost transferat la Colonia Penitenciară Poarta Alba, la muncă silnică. Pentru câteva luni va ajunge și la punctul de lucru Coasta Galeșului, notoriu pentru excesele bestiale ale deținuților de drept comun asupra deținuților politic, pe care erau puși să-i supravegheze. Luptătorul moț Ștefan Ioan povestea că Nelu Cristodulo, ca să-și poată îndeplini uriașa normă de muncă și ca să nu fie alții pedepsiți în numele său, cerea să i se lege lopata de antebrațe, când degetele umflate de puroi nu se mai puteau încleșta de mâner. Printre cei alături de care Ion Cristodulo și Ștefan Ioan făceau echipă la descărcat infinite vagoane de pământ se numărau și părinții Arsenie Boca și Ilie Lăcătușu.
Unul dintre cele mai incredibile episoade ale Gulagului românesc
Spre sfârșitul verii 1951, după experiențe inumane în condiții greu de descris și imposibil de imaginat (într-o scrisoare către fiul său, deținutul vorbește despre ”munți de nisip făcuți cu palma, sub care ni se îngroapă sufletele”), Ion Cristodulo este recrutat împreună cu alți 99 de deținuți pentru reclădirea și restaurarea Cazinoului de pe faleza din Constanța. Edificiul, proiectat de arhitectul francez Daniel Renard, fusese distrus de bombardamentele sovietice și corifeii noului regim deciseseră că trebuia readus la splendoarea de odinioară. Mai întâi, în primele două luni din cele 14 cât avea să dureze întreaga acțiune, lucrările au fost gestionate de arhitectul-deținut Constantin Joja. Apoi șantierul a fost preluat de arhitectul Ion Cristodulo, care împreună cu inginerul Ion Mărășescu (și secondat de nedespărțiții lui prieteni, scenograful Mircea Marosin și actorul și poetul Ion Omescu, pe care i-a ”uns” stucatori), coordonează, cu arma în coaste, echipele de meșteri-deținuți într-unul dintre cele mai incredibile și fascinante episoade din istoria Gulagului românesc postbelic.
În pântecul ruinelor
Lucrau din greu 14 ore pe zi, inclusiv duminicile, și, cu toate că dormeu practic între ruine, sub cerul liber, și nu rareori rogojinile le erau inundate de valurile mării, erau mulțumiți că aveau un obiectiv coerent, pentru a cărui realizare primeau mâncare ceva mai multă (pe lângă arpacaș, uneori și fiertură de organe) și bătaie ceva mai puțină decât în oricare dintre celelalte locuri de detenție pe unde se perindaseră. În plus, serile aveau prilejul ca în pântecele decorului suprarealist să se roage împreună, să-și aducă aminte de casele lor din cealaltă viață și, uneori, după cum pomeneau cei care au scăpat, să intoneze în surdină cântece populare, arii de opere sau refrene patriotice.
”Iar dintre noi, muri-vom jumătate…”
Ion Cristodulo avea să-și asume locașul Cazinoului din Constanța, până la sfârșitul vieții, ca fiind propriul Chateau d'If, dar nu generator de sete revanșardă, ci ca șansă la mântuire. Iar în versurile sale, din puținele care s-au păstrat, Ion Omescu îi numește pe deținuții de la șantierul Cazinoului ”calaveri”, dar ”nu ai tristei figuri, ci ai palidelor fețe/ cu puteri puține, dar priviri semețe”, în timp ce, în poemul ”Manole către ucenici”, meșterul-clăditor zice: ”Aici vom înălța o catedrală/ Cu sfinți subțiri și calzi de bunătate/ Cu aur stins și marmoră egală/ Iar dintre noi, muri-vom jumătate”.
După finalizarea lucrărilor de la Cazino, arhitectul-deținut Ion Cristodulo a fost readus la munca silnică de la Canal, de unde urma să fie eliberat în 1953, la moartea dictatorului genocidar Stalin.
A doua detenție
În 1959, din postura de om ”liber”, Cristodulo este chemat să conducă finalizarea construcției Teatrului de Stat din Brașov. În scurt timp însă, un alt episod cumplit avea să-i dea viața peste cap. Ca urmare a unui denunț, în vara anului 1960 este arestat pentru prejudicii aduse statului pe parcursul lucrărilor la Teatru și se alege… cu cinci ani de închisoare. Având în vedere trecutul lui Cristodulo, procesul a alunecat cu celeritate spre un deznodământ previzibil. La recurs, s-a dovedit că așa-zisele prejudicii nu numai că nu existaseră, ci, dimpotrivă, că soluțiile tehnice și tactice aplicate chiar au adus economii la bugetul alocat proiectului. Până la această răsturnare, care a dus la eliberarea sa, arhitectul executase deja aproape un an din condamnare.
1989. În fața gloanțelor
În decembrie 1989, alături de brașovenii dezlănțuiți, Ion Cristodulo a înfruntat gloanțele în stradă, cu tricolorul legat la frunte și mărturisind: ”Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat să trăiesc această binecuvântare!”. Avea să se sfârșească din viață pe 8 septembrie 1991, la nici 66 de ani.
