Va câștiga generalul Haftar războiul din Libia? Turcia, din ce în ce mai agresivă în Mediterană. Adevăratele mize ale conflictului


  • ACP
  • Dec 17, 2019 14:07
  • 2805
Va câștiga generalul Haftar războiul din Libia? Turcia, din ce în ce mai agresivă în Mediterană. Adevăratele mize ale conflictului

După o perioadă de lupte intense între cele două părți care au acum autoritate peste zone din Libia, forțele generalului Haftar par acum mai aproape ca oricând de victorie. Libia a fost împărțită de câțiva ani de zile între două entități aflate în conflict armat: autoritatea numită Guvernul Salvării Naționale (ori Congresul Național), care administrează din capitala Tripoli câteva zone restranse, având însă recunoașterea ONU și susținere masivă din partea Turciei și a Qatarului, și, de cealaltă parte a baricadei, autoritatea condusă de generalul Khalifa Haftar, cu sediul la Tobruk, care are susținere în special din partea Arabiei Saudite, Emiratelor Arabe și Egiptului.

Deși a locuit o vreme în Statele Unite și este un apropiat al serviciilor secrete americane, generalul Haftar a contractat anul acesta firma Wagner, cunoscută pentru legăturile ei cu Kremlinul, pentru a-i asigura susținerea militară cu un corp expediționar format din mercenari ruși, care au reușit să doboare o dronă americană, dar și să producă daune forțelor susținute de Turcia.

De altfel, Turcia nu a investit în acest război fără să încerce să obțină rapid beneficii – la sfârșitul lunii noiembrie, președintele Erdogan a semnat cu Fayez al-Serraj, șeful guvernului din Tripoli, un acord de cooperare militară și de delimitare a jurisdicției în Mediterană, care ar extinde mult zona maritimă aparținând Turciei fără să țină cont că astfel încalcă drepturile teritoriale ale Greciei – mai multe detalii AICI.

Asta a crescut instantaneu tensiunea dintre Grecia și Turcia, tensiune escaladată mai departe în regiune, când turcii au dispus înzestrarea zonei ocupate de ei din Cipru cu o dronă militară, dar și când au somat un vas israelian de explorare petrolieră să părăsească apele Ciprului.

În prezent, generalul Haftar a ordonat Armatei Naționale Libiene, pe care o conduce, atacul asupra capitalei Tripoli și a garantat siguranța combatanților inamici care se vor preda ori nu vor participa la lupte.

În schimb, Turcia a promis susținerea cu trupe a forțelor guvernamentale din Tripoli, îndată ce acest ajutor va fi solicitat. Atacul acesta vine dupa ce, la jumătatea lunii trecute, generalul Haftar a fost somat de autoritățile americane să încerce rezolvarea pașnică a conflictului.

Miza acestui război este imensă pentru estul Mediteranei, zonă care s-a dovedit a fi bogată în gaze naturale, gaze pe care Israelul le extrage deja la un volum atât de mare încât a devenit din importator, exportator de gaze către Egipt și Iordania – mai multe detalii AICI.

Turcia, care este dependentă de importul de gaze naturale și nu are nici un camp gazeifer în Mediterană din care să poată începe curând extracția, așa cum au Israelul, Egiptul, Grecia și Cipru, a găsit de cuviință să preseze și să amenințe țările din jur pentru a-și face loc să extragă ceva din bogăția gazelor din mare. După ce a intimidat sistematic firmele care au încercat să exploreze în apele Ciprului, acum Turcia mizează pe acordul cu autoritățile pe care le susține în Libia, pentru a-și întinde aria în care poate exploata, chiar dacă Uniunea Europeană a declarat acordul invalid, iar premierul Greciei a declarat că nu va permite în nici un fel violarea drepturilor sale suverane.

Înfrângerea forțelor guvernamentale din Libia, susținute de turci, ar putea aduce și pacea în Libia și ar pune punct rapid unei părți din noua aventură începută în Mediterană de Turcia, care pare din ce în ce mai nerăbdătoare să calce legile internaționale și să exploateze teritorii care nu-i aparțin. Asta face ca ofensiva de zilele acestea a forțelor conduse de generalul Haftar să aibă o importanță ce excede Libia și care să vizeze, la fel de bine, liniștea în Mediterană, unde Turcia este din ce în ce mai agresivă și pare că nu e deloc interesată de faptul că, mergând pe o astfel de cale, ar putea ajunge la un conflict militar de anvergură cu Grecia și Cipru.

·         

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.