Premierul Ludovic Orban a confirmat luni că vrea să reducă subvenția alocată către partide.
De altfel, premierul nu a precizat exact cu cât va fi redusă subvenția în 2020, dar, potrivit surselor Europa Liberă, ar urma o diminuare de 30% în raport cu cea primită în 2019, ceea ce ar însemna aproximativ 70 de milioane de lei economisiți la buget. PSD ar urma să piardă aproximativ 43 de milioane de lei în 2020, comparativ cu 2019, în cazul în care Ministerul de Finanțe va implementa respectiva măsură. PSD a primit în 2019 o sumă colosală, în cuantum de 143,7 milioane de lei.
Redăm declarația premierului:
"În propunerea noastră va exista o reducere a subvenției alocate către partidele politice. Sigur că aici este un subiect mai sensibil, având în vedere că în anul 2020 vor avea loc alegerile locale și parlamentare. În ceea ce ne privește, cred că o reducere a subvenției pentru partide este necesară și credem că orice partid poate, cu propunerea pe care noi am formulat-o, că susțină campaniile electorale, cu atât mai mult cu cât în cazul localelor fiecare echipă locală care candidează din partea fiecărui partid are posibilitatea să aibă contribuții care se decontează dacă sumele de bani sunt cheltuite conform prevederilor legale. Campania la locale afectează mai puțin activitatea partidelor pentru că se decontează sumele cheltuite în campanie către candidații la funcțiile de primar, de consilier local și de consilier județean".