Extinderea continuă a influenței rusești în Republica Moldova, până în cele mai întunecate galerii ale puterii, poate reprezenta un semnal de mobilizare pentru forțele politice care nu acceptă un statut de colonie pentru teritoriul dintre Nistru și Prut.
Sunt destule dovezi indirecte că Dodon și oamenii săi își coordonează agenda cu partenerii lor ruși, fără a ține cont de interesele statului pe care îl conduc. Discursurile miniștrilor de la Apărare și Externe, de exemplu, au început să semene îngrijorător cu retorica diplomatică a Kremlinului. Se crează impresia că actualii oficiali moldoveni iau notițe la orice apariție publică a Mariei Zaharova, purtătoarea de cuvând a Ministerului rus de Externe. Briefingul ei de săptămâna trecută, găzduit de agenția Sputnik și difuzat pe larg la Chișinău, a răsunat ca o directivă fără drept de apel.
Pare, după această logică, o chestiune de timp până când Moscova va prelua controlul de facto, prin interpuși, asupra unor structuri de stat moldovenești, după modelul celor belaruse, despre care se spune că ar fi înțesate de agenți ai FSB. Este posibil că gruparea lui Dodon nici nu este pe deplin conștientă de prețul pe care riscă să-l plătească pentru sprijinul primit de la Moscova și nu realizează în totalitate pericolul la care supune în felul acesta sistemul de stat, prin implicarea în activitatea acestuia a unor cai troieni.
Cu atât mai importantă este, în aceste condiții, unitatea opoziției politice și a societății civile în fața tăvălugului socialist. Derapajele flagrante, anticonstituționale și ușor de încadrat la capitolul „trădare de Patrie” trebuie semnalate publicului și condamnate public.
Resemnarea care a cuprins unele capitale europene, după demiterea intempestivă a guvernului Sandu, nu trebuie percepută la Chișinău ca un semn de descurajare.
Partenerii occidentali care aproape au pus cruce pe Republica Moldova se pot însufleți repede, după cum s-au potolit, când vor vedea că cei mai importanți lideri moldoveni sunt capabili să vorbească într-o singură voce. Susținerea partenerilor de peste hotare este importantă din toate punctele de vedere, dar acum, în mod special, e necesară pentru ca aceștia să nu-i adauge legimitate lui Igor Dodon. Venit la putere prin fraudă electorală, el trebuie marginalizat în conformitate cu pozițiile sale extremiste, pe care nu și le-a retractat niciodată, față de români și România, față de Crimeea și față de Occident, în general.
Adevărul este că, prin declarațiile și acțiunile sale sfidătoare, Dodon s-a situat în antiteză cu partea românească și europeană a societății. Vorbind despre el, ne simțim nevoiți să vorbim pe de o parte despre el, iar pe de altă parte, despre noi. Este evident că el este altceva decât noi.
Țările cărora le pasă de noi – România, în primul rând – vor să vadă că societatea moldovenească are anticorpi, că există o masă critică de persoane publice capabile să lupte și care își asumă în mod responsabil destinul politic al acestui teritoriu.
Ca un prim pas în acest sens ar fi crearea unui centru unic de comandă al opoziției și a unei strategii coordonate între toate partidele proeuropene.
Semnalul de unitate este important nu doar pentru punerea la respect a socialiștilor, pentru stoparea influenței lor crescânde. El ar avea ca scop și recuperarea funcționarilor din sistem pe care Dodon încearcă acum să și-i supună.
Știuți ca având flerul de a simți încotro se îndreaptă lucrurile, birocrații sunt și cel mai puțin dispuși să meargă împotriva curentului. Pragmatismul lor cinic poate fi folosit de către opoziția proeuropeană, încă fragmentată, numai prin preluarea inițiativei.
Ca să aibă o șansă la alegerile prezidențiale de anul viitor, ea trebuie să dea tonul evenimentelor de acum înainte. Pentru început, însă, trebuie să strângă rândurile. Parafrazând o parabolă veche: nu Dodon este mare, noi suntem mici.