Ludovic Orban le solicită parlamentarilor să nu mai golească bugetul: "Suntem într-o situație extrem de dificilă"


Ludovic Orban le solicită parlamentarilor să nu mai golească bugetul: "Suntem într-o situație extrem de dificilă"

Premierul Ludovic Orban le-a solicitat, joi, parlamentarilor să nu mai adopte legi care angajează resurse bugetare, întrucât "bugetul României pe 2020 nu mai suportă nicio nouă cheltuială suplimentară". 

Mai mult, premierul a semnalat că angajarea unor noi cheltuieli vor crea "probleme mari pentru absorbția fondurilor europene, din cauza capacității mici de cofinanțare". 

Redăm mesajul premierului:

"Din păcate, în Parlament e o febrilitate foarte mare și continuă să fie adoptate legi care angajează resurse bugetare, în condițiile în care suntem într-o situație extrem de dificilă. Vă spun limpede, să știți, bugetul României pe 2020 nu mai suportă nicio nouă cheltuială suplimentară. Orice cheltuială suplimentară care e rezultatul adoptării unor legi va duce la creșterea deficitului sau de a efectua cheltuieli vitale pentru economie. De asemenea, va crea probleme mari pentru absorbția fondurilor europene, din cauza capacității mici de cofinanțare. V-am spus ca să reflectați când vor mai veni proiecte de legi, indiferent de cine sunt inițiate, că e aproape imposibil să mai venim cu proiecte de legi fără sursă de finanțare", a declarat Ludovic Orban. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.