Ministrul de Interne Marcel Vela a explicat pentru B1, în cadrul emisiunii "Bună, România!", de ce l-a numit pe comisarul Traian Berbeceanu în funcția de șef de cabinet: "un specialist în destructurarea rețelelor infracționale".
De asemenea, Vela a invocat motivul pentru care celebrul criminolog Dan Antonescu, fost șef la Serviciul Omoruri al Poliției Capitalei, dar și în Direcția Operațiuni Speciale, a fost numit în funcția de consilier al Inspectorului General al IGPR, chestorul Liviu Vasilescu: "specialist de marcă în ceea ce înseamnă cercetarea criminologică".
"Pentru că și dânsul, și consilierul inspectorului general de la IGPR, al domnului chestor Vasilescu, este domnul Antonescu, specialist de marcă în ceea ce înseamnă cercetarea criminologică, la fel și domnul Berbeceanu este un specialist în destructurarea rețelelor infracționale, să nu le zic mafiote. Am nevoie de un consilier în acest domeniu, pentru că eu, totuși, am făcut politică, administrație și management, dar nu sunt specialist în infracționalitate, iar atunci am nevoie în acest domeniu să mă consilieze cineva", a spus Marcel Vela.
De altfel, întrebat dacă nu cumva este riscantă această numire, având în vedere că Traian Berbeceanu este anchetat într-un dosar pentru mai multe infracțiuni, în care a fost achitat în primă instanță, Marcel Vela a răspuns: "Până la proba contrarie, dânsul este nevinovat, mai ales că este achitat și în primă instanță. Eu am încredere foarte mare și în justiția din România și cred că se va rezolva până la urmă într-o formă corectă și bună pentru Berbeceanu".