OUG pentru alegeri locale în două tururi? Iohannis: "Această discuție se poartă! Știu din sursă sigură!"


OUG pentru alegeri locale în două tururi? Iohannis: "Această discuție se poartă! Știu din sursă sigură!"

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi că opțiunea sa este clar îndreptată către schimbarea legii electorale pentru ca alegerile locale să se desfășoare în două tururi. Mai mult, Iohannis a anunțat că se poartă discuții în PNL inclusiv în legătură cu o OUG dată pentru alegeri locale în două tururi.

Jurnalistă: Considerați oportună o OUG pentru alegerile locale în două tururi? 

Klaus Iohannis: Această discuție se poartă, știu din sursă sigură, și în Guvern și în PNL. Este decizia lor dacă vor dori să aplice o legislație schimbată, este decizia Guvernului dacă va da ordonanță sau dacă își va asuma răspunderea în fața Parlamentului. Eu pot doar să repet opțiunea mea, care este clară pentru alegerea primarilor în două tururi și pentru alegerea președinților Consiliilor Județene din rândul consilierilor județeni. 

Jurnalistă: Opțiune care ar putea fi pusă în practică inclusiv prin OUG? 

Klaus Iohannis: Da. Prin felul în care se poate legifera această speță este posibilă orice variantă: lege, asumare, OUG. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.