Recursul compensatoriu. Predoiu revine asupra declarației care a produs controverse: "Reticența mea a fost legată de OUG"


Recursul compensatoriu. Predoiu revine asupra declarației care a produs controverse: "Reticența mea a fost legată de OUG"

Guvernul Ludovic Orban a anunțat luni că își va asuma răspunderea pentru abrogarea recursului compensatoriu, dacă Parlamentul nu modifică rapid legea.

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, spunea în data de 28 noiembrie că "o abrogare abruptă a recursului compensatoriu va duce la condamnări de la CEDO, dacă nu e însoțită de măsuri privind îmbunătățirea condițiilor din penitenciare". Declarația acestuia a produs numeroase controverse, unii cetățeni cerându-i chiar să plece din funcția de ministru. 

Luni seară, în data de 2 decembrie, Cătălin Predoiu a revenit la Digi24 asupra declarației, transmițând că săptămâna trecută era reticent în legătură cu abrogarea legii recursului compensatoriu prin OUG. Mai mult, liberalul a transmis că era necesară găsirea unui pachet de măsuri care să ajute România să evite eventualele sancțiuni venite de la CEDO, măsuri ce au fost găsite de liberali.

Redăm declarația liberalului:

"Și săptămâna trecută am spus că această lege trebuie înlocuită. Reticența mea a fost legată de OUG. Se face iată prin asumare de răspundere. Am mai adăugat atunci că trebuie însoțită cu un pachet de măsuri, pachet de măsuri care a fost decis azi de către BPN al PNL și care va fi aprobat și de către Guvern. De altfel, o parte din aceste măsuri a fost aprobată săptămâna trecută printr-un memorandum prin care Guvernul s-a angajat să finanțeze posturi suplimentare de 600 de locuri în sistemul de probațiune. Urmează și alte investiții în sistemul penitenciar, astfel încât să îmbunătățim condițiile de detenție și să eliminăm acest subiect de pe agendă prin rezolvarea lui. Deci aceste lucruri le-am avut în vedere săptămâna trecută".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.