Procurorii DIICOT îl pun la punct pe Predoiu: SS trebuie desființată!


Procurorii DIICOT îl pun la punct pe Predoiu: SS trebuie desființată!

Procurorii DIICOT au opinat, joi, în Adunarea Generală, că Secția Specială trebuie desființată.

În acest sens, s-a dat un vot covârșitor în AG, 166 de voturi dintr-un număr de 212 fiind în favoarea desființării Secției Speciale. 

"În referire la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor Speciale din Justiţie, cu majoritate, s-a exprimat opinia necesităţii abrogării dispoziţiilor legale care reglementează activitatea şi existenţa acestei instituţii. În acest sens, din totalul de 212 voturi, un număr de 166 voturi au fost exprimate în favoarea abrogării, un număr de 34 de voturi, în favoarea amendării normelor în vigoare, iar un număr de 12 voturi în favoarea menţinerii", arată DIICOT, într-un comunicat remis Mediafax.

Amintim că ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a ținut joi o conferință de presă în care a abordat și chestiunea Secției Speciale. Legat de acest subiect, Predoiu a spus că: "Guvernul nu își poate asuma o desființare peste noapte a Secției Speciale, e nevoie de o dezbatere mai largă în sistemul judiciar și de consens politic".

CITIȚI MAI MULTE AICI: Desființarea Secției Speciale rămâne, încă, o necunoscută. Cătălin Predoiu: Guvernul nu își poate asuma o desființare peste noapte a SIIJ

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.