Lovitură decisivă pentru fosta șefă DIICOT. Alina Bica, condamnată definitiv la 4 ani de închisoare cu executare după rejudecare


Lovitură decisivă pentru fosta șefă DIICOT. Alina Bica, condamnată definitiv la 4 ani de închisoare cu executare după rejudecare

ÎCCJ a decis condamnarea fostei șefe a DIICOT, Alina Bica, la 4 ani de închisoare cu executare. Verdictul a fost dat după rejudecarea apelului în dosarul în care aceasta fusese condamnată la 4 ani de închisoare cu executare pentru favorizarea făptuitorului.

„În majoritate: Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpata Bica Alina Mihaela şi de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 1057 din 29 noiembrie 2016, pronunţată de Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 2471/1/2015. În baza art.275 alin. (2) Cod procedură penală obligă apelanta intimată inculpată Bica Alina Mihaela la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, rămân în sarcina acestuia. În baza art.275 alin. (6) Cod procedură penală, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 217 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2019. Cu opinia separată în sensul admiterii apelului declarat de inculpata Bica Alina Mihaela împotriva sentinţei penale nr. 1057 din 29 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 2471/1/2015, al desfiinţării sentinţei penale apelate şi, în rejudecare, în baza art. 396 alin. 5 raportat la art.16 alin.1 lit.b teza I Cod procedură penală, al dispunerii achitării inculpatei Bica Alina Mihaela pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 269 Cod penal”, se arată în minuta instanței.

În 19 martie, ÎCCJ a admis o contestaţie în anulare formulată de fosta şefă a DIICOT Alina Bica şi a dispus rejudecarea apelului.

Apărătorul Alinei Bica a solicitat în instanţă desfiinţarea hotărârii de condamnare, invocând decizia CCR privind constituirea nelegală a completurilor de 5 judecători de la Instanţa supremă.

În data de 26 iunie 2018, Alina Bica fusese condamnată de magistraţii Instanţei supreme la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul în care era acuzată de favorizarea făptuitorului.

Alian Bica se află în continuare în Costa Rica.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.