Dacă vă întrebați cumva cu ce golăneli se mai ocupă foștii securiști reciclați odinioară de extremistul răposat Vadim Tudor, ei bine, o parte dintre ei s-au regrupat în partidulețe de buzunar și depun eforturi caraghioase, în pofida vârstei înaintate, pentru a-i aduce voturi prezidențiabilei PSD, Viorica Dăncilă.
Este cazul fostului colonel al Securității București, ex-peremistul Corneliu Ciontu (78 ani) care și-a făcut partidulețul intitulat pompos ”Frontul Demnității și Identității Naționale”, inexistent în vreun sondaj de opinie sau oriunde altundeva. Ciontu a emis, miercuri, un grețos comunicat de presă în care îi îndeamnă pe ”toți cei care cred în demnitatea și valorile poporului român” să o voteze pe Viorica Dăncilă. Pe bune?!
De notat că în partidulețul amintit activează și sinistrul Ilie Merce (80 de ani), fost colonel de Securitate și, odinioară, PRM-ist de frunte. Acestea nu sunt singurele cazuri de foști securiști pensionari aflați în fibrilație.
Pentru neofiți, amintim că rusofilul Corneliu Ciontu s-a numărat printre organizatorii unei vizite a lui Dughin la București, pe care a găsit de cuviință să-l invite la așa-zisul Club al parlamentarilor, în incinta Parlamentului, unde măscăriciul lui Putin a regizat o conferință propagandistică.
Ciontu a fost prim-vicepreședinte al PRM și unul dintre marii cărători de valiză ai lui Vadim, chiar șef de paie până în momentul în care a încercat un puci împotriva ctitorului, fapt soldat cu excluderea sa pe ușa din dos. O perioadă, avea să facă purici la PC, în cârdășie cu fostul turnător securistoid Dan ”Felix” Voiculescu, boss al Antenei 3 și ex-pușcăriaș de drept comun. În prezent, Ciontu trăiește la vida loca și e șeful partidulețului amintit.