"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Dincolo de exprimarea într-o limbă română grea, rigidă, pe care nu reușește deloc s-o îmblânzească, Viorica Dăncilă, în ciuda aparentei deschideri față de presă pe care a poftit-o să-i adreseze orice întrebare incomodă dorește, minte de îngheață apele. Majoritatea participanților și privitorilor au remarcat asta, candidata demonstrând că și în cele mai nepolitice aspecte ale vieții sale are tendința de a falsifica realitatea – cum a fost situația în care a dorit să pară mare matematiciană, dar s-a făcut de râs greșind formula după care se calculează aria cercului, lucru elementar pentru un bun cunoscător de matematici.
Două opinii pertinente și sincere au fost exprimate în acest sens la scurt timp după evenimentul candidatei PSD de la Parlament. Una îi aparține sociologului și scriitorului Sebastian Lăzăroiu, cealaltă a fost publicată de Ovidiu Vanghele, jurnalist participant la dezbaterea Vioricăi căreia i-a adresat (sau a încercat să-i adreseze), marți seară, o întrebare.
Lăzăroiu: „Uite, vă zic sincer cum se văd de la mine cele două jumătăți de dezbatere.
La Iohannis totul e controlat, organizat, sobru. Mă refer la mediul în care și-a plasat apariția. Sunt mai puțini jurnaliști/analiști. Nu-mi par nici prietenoși, nici agresivi. Se adaptează comunicării austere impuse de format. Iohannis e nimic mai mult, nimic mai puțin decât a fost. Previzibil și așezat.
La Viorica în curte, ca la piață. Mai atractiv, mai viu, cu toată lumea la tarabă, fluturând mâinile. A avut și intrebări grele, și mingi ridicate la fileu, și interpelări derizorii, tot zarzavatul din presa noastră. Frumos!
Dar Viorica, dincolo de curajul disperatului, n-a arătat nimic. Aceeași tradiție a minciunii sfruntate de la Iliescu încoace, ocolișuri jalnice, răspunsuri pe lângă, autovictimizare grețoasă, lipsă de asumare. Vocabular exasperant de limitat, mici derapaje gramaticale cu care ne-am obșinuit într-atât încât abia le mai vedem, logică găunoasă etc.
O fi vie fata asta, dar nu poți să-i dai pe mână nici un oraș mic, darămite o țară. În plus, cu tot baletul ei, pe frunte sunt tatuate fosforescent: PSD, Dragnea, Iordache, Codrin, OUG13, 10august și ce mai vreți voi. Odată ajunsă la Cotroceni, s-ar întoarce coșmarul din ultimii trei ani înzecit, laolaltă cu o rușine națională de proporții.
Nici în glumă să nu vă gândiți - am de ales între Iohannis și Dăncilă.
P.S. Pentru copiii care au făcut meditații la matematică cu Dăncilă. Dacă ați apucat să vă faceți ingineri, nu uitați să puneți Pi înainte de raza la pătrat.”
Ovidiu Vanghele: „Doamna asta parașutată prin viață, Dancila, este pur și simplu tembelă, nu ai cum să porți o discuție cu ea. Nu știe nimic, nu înțelege nimic, minte cum respiră (așa cum a făcut și cu mine azi, cu desecretizarea).
Este întruchiparea imposturii, e o chestie d-asta care s-a urcat în copac prin tehnică aia cunoscută popular prin locuțiunea “a se scoate”, iar acum are senzația că merge, că e ok, că se poate. Dancila este, pe scurt, ceva imposibil.
Cu astfel de oameni, jurnalist fiind, nu ai cum să ai un dialog. Nu ai cum, simplu!
Reaua ei credință, camuflată convenabil în femeia decentă, sensibilă, neconflictuala, ba chiar serioasă!, este trădată de lipsa ei de creier. Din combinația asta iese o impostoare, o cabotină cu care nu vrei, jurnalist fiind, să ai vreo treaba.
Cu această femeie, un principiu de baza al democrației - existența unor checks and balances - nu poate fi operaționalizat. Că nu înțelege, nu știe, nu poate, nu vrea.
Am avut azi în cap, în mare, două variante: să nu o întreb nimic sau să o întreb ceva la mișto. Mi-a trecut prin cap, recunosc, și o întrebare serioasă, dar am renunțat când am văzut ce eschive de porc a făcut la prima întrebare, a lui Cristian Andrei. Am vrut să nu mai întreb nimic după asta, dar am oscilat apoi, în funcție de câți nervi îmi producea, de la a pleca dracului de acolo la a o întreba ceva la mișto despre Andrușcă sau despre motivul pentru care și-a schimbat numele, apoi am ajuns totuși la a o întreba pe bune ceva simplu, clar. Credeam eu.
M-a mințit cu tupeu, confundând - dracu știe dacă din prostie sau intenționat! - desecretizarea raportului de intervenție pt 10 august că proba în dosar cu desecretizarea cu totul. Ceea ce știe/înțelege și un copil de liceu, deci mna. Vedeți comunicatul DIICOT, vedeți ce era și ce nu era la dosar în urmă cu cinci zile (cinci zile, nu cinci ani!), e totul public. Dacă e cazul, pun link-uri aici, dar na, sper că nu e cazul...
În rest, cum ați văzut: e mândră că e pesedistă, își asumă partidul și acțiunile lui, dar nu-și asumă OUG13, conduită ei directă (de europarlamentar) de atunci, nu-și asumă atacurile la justiție, nu-și asumă alea nașpa, nu. Și, oricum, whataboutiohannispenele cutare?
Hai sictir, accident cu picioare (și fără cap) care ești! Să-ti fie rușine, nesimțită ce ești!
Ah, că Iohannis e la rândul lui un morman de aroganță și tupeu, că va fi, din nou, mut și absent, că bate și el câmpii atunci când îl prinde cineva la o discuție cu date și fapte, da, așa e, dar doamna asta e pur și simplu de balamuc.”
