Viorica Dăncilă a anunțat vineri seara, într-o conferință de presă, la sediul partidului, că a luat decizia ca miniștri cu care a lucrat la Palatul Victoria să-i cheme la dezbateri pe actualii miniștri din guvernul liberal.
„Am hotărât ca ministrii din cabinetul Dăncilă să îi cheme la dezbateri pe miniștri din guvernul Orban”, a zis Dăncilă. Candidatul PSD la prezidențiale i-a acuzat pe noii guvernanți ca „în fiecare zi dau vina pe greaua moștenire”.
„Iohannis spunea cu mândrie că nu va tăia pensii și salarii. Dar veți crește dle Iohannis pensiile si salariile așa cum trebuie să faceți de la 1 ianuarie 2020?”, a mai zis Dăncilă.
Ulterior, Dăncilă a primit o întrebare regizată la care avea răspunsul pregătit de vreme ce acesta a venit într-o secundă. Concret, aceasta a fost întrebată ce va face în prima zi de mandat.
"Voi iniția un referendum pentru ca președintele să nu mai aibă imiunitate. Așa cum am fost premier un an și nouă luni și nu am avut imunitate, condider că nici președintele nu trebuie să aibă. Apoi, voi merge la Consiliul European să lupt pentru România", a declarat Viorica Dăncilă.
Anterior, prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, o torpilase pe candidata Dăncilă cu 10 întrebări incomode:
”Am și eu 10 întrebări despre 10 august, doamna Dăncilă! Că încet-încet, aflăm tot! Ați fost (cred că mai sunteți) un pion extrem de important în planurile lui Dragnea. Că vă dați acuma lovită de amnezie nu mă miră. Sunteți convinsă că slugile utile care au executat comenzile pentru acapararea statului prin măcilărirea legilor penale și aducerea instituțiilor la ordine de partid respectă omerta. Ei, vă dau o veste: nu o mai respectă. Tic-tac!”, scrie Rareș Bogdan.
Europarlamentarul enumără apoi cele 10 întrebări pentru Viorica Dăncilă:
”1. Pe 13 august 2018, când le-ați scris o scrisoare președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și prim-vicepreședintelui Frans Timmermans, în care ați amintit de “încercări de înlăturare pe cale violentă a unui guvern legitim” pe ce v-ați bazat?
2. De unde știați, dacă erați în concediu, ce s-a petrecut pe 10 august?
3. Cine, ce v-a informat în această perioadă?
4. V-a informat în scris sau pe telefon?
5. Acolo unde ați fost în concediu ați avut acces la telefonul operativ? 6. V-a sugerat cineva să vă luați concediu?
7. Ce v-a informat ministrul Carmen Dan când ați revenit la locul de muncă?
8. L-ați întrebat pe Liviu Dragnea ce să răspundeți presei dacă sunteți întrebată?
9. Cine v-a spus să scrieți șefilor Comisiei Europene?
10. La ce oră ați fost informată că s-a dat ordin jandarmilor să intre în forță în protestatari?”
Rareș Bogdan îi transmite fostului premier că are ce dezbate cu procurorii, după ce Viorica Dăncilă s-a plâns public că a fost amenințată de europarlamentar.
”Pentru început, cred că 10 întrebări ajung. Vedeți că aveți ce să dezbateți cu procurorii? Și vă anunț că dosarul e deschis din 2018, deci nu le-am sugerat eu procurorilor să facă anchetă. Dacă nu v-a informat secretarul de presă, dați-l afară! Aa, nu mai sunteți premier? Auci!”, mai scrie Rareș Bogdan.
Urmăriți declarațiile Vioricăi Dăncilă în video-ul de mai jos: