O echipă de jurnaliști și cameramani americani s-a deplasat recent în România pentru a documenta defrișările ilegale masive din Parcul Naţional Domogled Valea Cernei şi din Parcul Naţional Retezat, investigațiile realizate aici urmând să fie incluse într-o miniserie Netflix – Broken – care prezintă dauneler dramatice cauzate naturii de marea industrie de consum.
Potrivit adevarul.ro, echipa a fost însoțită, pe parcursul documentării, de Gabriel Păun activist de mediu la Agent Green, o organizaţie non-guvernamentală implicată n combaterea furtului de lemn din zona Banatului.
Activitul povesteşte că, în timpul filmărilor pentru documentar, atât el cât şi jurnaliştii americani au trecut prin clipe de coşmar, fiind sechestraţi în pădure de către exploatatorii de lemn.
"Deplasarea în teren pe care am făcut-o cu echipa Netflix a fost una extrem de dramatică chiar şi acolo unde am mers pentru a le arăta o parte din tezaurul natural al României. Am filmat la Sebeş, în Parcul National Retezat si în Domogled. Când am vizitat pădurile seculare din Parcul Naţional Domogled ne-am reîntalnit cu o firmă de exploatare pe care o prinsesem cu trei luni în urmă la furat, mână-n mână cu un angajat Romsilva. Deşi le făcusem denunţ şi sunt anchetaţi şi de Poliţie şi de Garda Forestieră, lucrătorii nici n-au stat pe gânduri când m-au recunoscut şi au tăiat imediat doi arbori uriaşi care s-au prăbuşit peste drumul pe care venisem. Unul în faţă şi unul în spate, pentru a ne bloca accesul. Apoi au continuat să taie arbori groşi care să se dărâme pe maşinile noastre. Cumva am scăpat fără ca cineva să fie rănit, dar toată lumea a tras o sperietură zdravănă. Cel mai trist este că pădurea respectivă, Ciucevele Cernei, este în Patrimoniul Mondial UNESCO şi riscăm să pierdem acest statut din cauza tăierilor ilegale", a declarat Gabriel Păun.
Activistul dezvăluie şi câteva amănunte din ceea ce va conţine concret documentarul care va fi difuzat în curând pe Netflix. „Filmul şi-a propus să expună ce se ascunde în spatele unor etichete de sustenabilitate precum FSC (n.r. - Forest Stewardship Council) sau PEFC (Programme for the Endorsement of Forest Certification) şi care în realitate permit tăieri rase şi chiar tăieri în parcuri naţionale şi păduri primare şi seculare. În cele din urmă, după ce buştenii trec pe la fabricile de procesare, aceste minunate păduri devin mobiler de proastă calitate vândut peste tot în lume. Consumatorii vor fi mai mult decât decepţionaţi să afle adevărul. Sperăm ca industria să reacţioneze mesajul şi să-şi transforme marketingul mincinos în afaceri care sunt în mod real mai prietenoase cu natura şi cu oamenii“, mai arată Gabriel Păun pentru adevarul.ro.