Nu este o bucurie pentru nimeni că în turul 2 avem din nou PSD, după ce cei mai mulți dintre români au trăit cu iluzia că acest partid nu mai există. Nu este o bucurie nici pentru cei care au votat Dăncilă pentru că nu l-au vrut pe Barna în turul 2, cum sunt convinsă că nu va fi ușor nici pentru electoratul USR care anunță că votează Viorica Dăncilă pe 24 noiembrie.
Știu și înțeleg dezamăgirea filialelor USR. Li s-au vândut iluzii, iar din cauza lipsei de experiență a activului de partid, s-au crezut toate gogomăniile vândute de lideri.
Dar să ne întoarcem la politică și la strategia îmbrățișată de Dan Barna și echipa lui. Este o strategie pe care eu o știu, pentru că nici aici nu au fost autentici. Alți politicieni și partide care acum nu mai există au avut acest gen de strategie. Mă întreb mereu cum de mai pot fi păcăliți unii politicieni cu genul ăsta de campanie fără cap și fără coadă, fără personaj, fără proiect și mai ales fără o finalitate.
Dan Barna a intrat în campania elecorală spunând că el nu e împotriva lui Klaus Iohannis, că el crede că actualul președinte e foarte bun, că el nu vrea să îi ia funcția, dar trebuie să candideze pentru că este președintele USR, al treilea partid din România. Continuarea campaniei a însemnat o serie de alte gafe de gâgă, susținute și întreținute de o gașcă de strategi habarniști, care s-au evidențiat, pentru cei care îi cunosc, prin pozițiile de stânga, prin discursul extremist și îndreptat împotriva celor care nu gândesc la fel ca ei și prin autosuficiența caracteristică celor fără experiență.
În august avem două evenimente importante care l-au scos pe Barna din cursa prezidențială: vizita în SUA și cazul Caracal. În timp ce Klaus Iohannis se întâlnea cu președintele Trump și lua parte la întâlniri la cel mai înalt nivel, Dan Barna s-a întâlnit cu adjunctul unui adjunct al unui funcționar despre care nu știe nimeni cine e, doar pentru a arăta că e și el acolo. Cazul Caracal, care a răscolit România și a împărțit-o ca niciun alt eveniment recent, l-a găsit pe Barna discutând despre congres. Problema Caracal a fost preluată de Dăncilă și Iohannis și timp de o lună Barna nu a mai existat.
Dar a apărut, ca prin minune, într-o poză cu Ponta, la masă. Altă greșeală de manual, pentru că notorietatea negativă nu e neapărat de dorit. Urmează istericalele influensărilor care-l cer pe Tudose premier și, astfel, s-au mai îngropat câteva procente.
Barna știa că e în pericol, cum sunt convinsă că a știut tot timpul că scorul de la europarlamentare nu e real, ci a fost favorizat de referendum. De ce a ales să nu împărtășească această informație cu membrii USR, nu pot să înțeleg. Prin urmare, a vrut Congres, pentru a fi uns președinte în continuare. În plină campanie pentru prezidențiale, USR intră în dispute interne și, mai mult, filialele încep și ele campania internă în pregătirea localelor și iarăși săptămâni bune, singurele știri despre Barna sunt dezvăluirile lui Cosette despre cât de slab este acesta ca lider politic.
Rise este o altă lecție de manual despre cum NU trebuie să gestionezi o vulnerabilitate. De la “toată lumea care crede asta e cretină”, până la “toți jurnaliștii sunt plătiți, cumpărați, vânduți”, zile întregi s-a aruncat cu lături în capul oricărui om care îndrăznea să pună o întrebare. Totul a culminat cu statul paralel, serviciile, rușii și americanii care îl vor pe candidatul alianței scos din cursă. Nu a existat nicio explicație și nicio discuție deschisă a lui Barna cu românii, pe acest subiect. Barna a discutat doar cu românii din grupul USR Poiana.
Cu toate aceste greșeli făcute, părerea mea este că Barna avea încă șanse pentru turul 2. Acestea au dispărut total după declarația nefericită “ieșirea din criză nu este mandatul USR” și gestionarea moțiunii de cenzură. Asemenea amatorism mai vezi în cadrul Consiliilor elevilor de liceu sau la organizațiile de elevi din cadrul partidelor.
Atacul permanent la Klaus Iohannis și PNL, în perioada în care se încerca formarea guvernului, le-a arătat românilor că USR este un partid de isterici și atât. Asta este percepția, credeți-mă pe cuvânt. Iar faptul că veșnicul Cioloș încearcă acum să se urce pe bolnavul USR mie îmi arată că n-o să se schimbe nimic. Nu-l înlocuiți pe Barna cu Cioloș pentru că are mai mulți scheleți în dulap decât puteți număra voi, cu toate doctoratele voastre.