"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
O performanță interesantă, semnalată în mod repetat de presa turcă, privește industria filmelor seriale din Turcia, care a ajuns să fie situată în topurile mondiale ale exportatorilor de film imediat după cea americană.
Difuzate în aproximativ 150 de țări și având peste 700 milioane de spectatori, serialele turcești au reușit să se impună categoric pe piața mondială de film, inclusiv pe piețele dominate până anii trecuți de telenovelele sud-americane, ori chiar în țările unde sunt produse acestea.
Creșterea exporturilor de seriale în Venezuela, cu 572% din 2016 până în 2018, este explicabilă și din cauza faptului că nimeni nu mai are curaj să dea filme unei țări care nu prea mai are cu ce plăti, dar creșterea vânzării de filme în Republica Dominicană, cu 155%, cu 105% în Paraguay, 88% în Peru și 78% în Chile, apoi creșterile constante din Brazilia și Argentina, pentru aceeași perioadă, arată succesul fantastic al telenovelelor turcești, pe piețe foarte specializate.
Africa este, de asemenea, o piață de mari dimensiuni unde serialele turcești au cunoscut o creștere rapidă a vânzărilor și un număr imens de fani, dar și Europa este o piață în mare creștere pentru turci. Deși Europa de Est ar fi zona unde se difuzează cel mai mult serialele turcilor (cum bine știm și de la noi din țară), și în Italia ori Spania acestea sunt din ce în ce mai difuzate și urmarite. Astfel, serialele ”Kara Sevda” și ”Kara Para Aşk” au crescut în audiențe, în Spania, cu 55% din 2016 până în 2018, dar și serialele ”Sila” și ”Sen Anlat Karadeniz” sunt foarte urmările acolo – mai multe detalii AICI.
Egiptul, Arabia Saudita și Emiratele Arabe Unite, care nu se află deloc în relații bune cu Turcia, sunt de asemenea fermecate de serialele turcești. Autoritățile din Emirate au cerut deja în câteva rânduri chiar și boicotarea filmelor turcești, cum s-a întâmplat și în Egipt, și în Arabia Saudită – detalii AICI –, care a și întârziat cât a fost posibil importul acestora, dar așa fiind ele au ajuns să fie difuzate și produc venituri mari Turciei exact din țările deloc prietene.
Filmele au produs o mulțime de beneficii Turciei, de la creșterea directă a veniturilor din exporturi și creșterea numărului de turiști atrași de frumusețea exotică e fostului imperiu, așa cum apare în filme, la promovarea unei imagini bune a țării, așadar și valută și soft power pentru o țară care are și probleme economice și mari probleme de imagine.
Industria turcă de film are însă probleme imense cu regimul politic din Turcia, în mai multe rânduri fiind acuzați și chiar reținuti de poliție actori cunoscuți, numai pentru remarci nevinovate. Erdogan însuși i-a acuzat public de fascism pe actorul Rutkay Aziz, în vârstă de 72 de ani, pentru că îi recomandase să asculte Mozart și Beethoven, dar și pe actrița Deniz Cakir pentru că a spus, într-o emisune, că nu e de acord cu purtarea obligatorie a valului islamic. Împotriva actorilor turci Müjdat Gezen, în vârstă de 76 ani și Metin Akpinar, 78, a fost deschisă o anchetă pentru defăimarea președintelui, amenințarea cu crima și revolta, pentru că au spus că nu sunt deloc de acord cu politica guvernului. După anchetă, ce doi actori au fost eliberați, dar nu au vrut să iasă din țară și procuratura a schimbat încadrarea cu ”incitare la rebeliune armată împotriva guvernului Republicii Turcia”! – mai multe detalii AICI.
Dar presiunea regimului nu este îndreptată numai împotriva actorilor, Turcia fiind țara cu cei mai mulți jurnaliști închiși, cu profesori, militari, funcționari, avocați, judecători dați afară din servicii, arestați și condamnați, cu un număr alarmant de oameni care ajung să sufere de tulburări psihice severe din cauza presiunii sociale și a problemelor economice, cu un număr mare (și în creștere) de sinucideri – mai multe detalii AICI.
Paradoxul ar fi imens - o industrie de film care merge excelent, într-o țară în care oamenii nu mai pot gândi și vorbi liber de frica închisorii. Dar, în definitiv, cine poate visa mai mult decât cel care este lipsit de libertate?
