România din bulă și România mamei lui Bulă

Tanti Floarea merge liniștită la secția de votare din comuna ei uitată de lume. Pe drum, se întâlnește cu Tanti Aglae, care o întreabă: „Ce faci, Floare? Te duci la votare? Da’ cu cine ții?”. Tanti Floarea privește dârz înainte și zice: “Țin cu primarul nostru, cu cine să țin, că numai ieri ne-a dat niște lemne să ridicăm și noi gardul ăla din fundul grădinii... ”

După publicarea rezultatului oficial al primului tur aferent prezidențialelor, în mediul online din România era durere și suspin. Românii care trăiau pe rețelele de socializare, fiecare cu bula lui, se declarau surprinși și chiar șocați de faptul că peste 20% dintre cei care au votat au putut vedea în Viorica Dăncilă un eventual președinte al țării. Părea halucinant de-a dreptul pentru unii să conștientizeze faptul că există atâția oameni în România care nu văd sau care sunt dispuși să ignore faptul că Viorica Dăncilă nu știe să vorbească, nu are clasă, nu are distincție, nu are stil. Și, prinși în mrejele propriei bule virtuale, mulți ajunseseră deja pe culmile disperării, declarând cu silă că următorul pas e emigrarea. În cealaltă Românie, cea fără semnal de internet și fără conturi pe rețele de socializare, alternativa nici măcar n-a existat. Acolo oamenii aflau rezultatul de la vecini sau de la primar, se bucurau de fațadă și apoi se întorceau la treburile lor, în casele lor mici din pământ și stingeau lumânarea, cu gândul că nimic n-o să se schimbe, indiferent cine ar fi câștigat primul tur. De fapt, unii dintre ei nici astăzi nu știu pentru ce au votat exact.

În România profundă, cea fără semnal tv și internet, cea fără electricitate și fără apă curentă, ținuta președintelui este foarte puțin relevantă. Acolo oamenii au alte probleme decât să urmărească greșelile gramaticale ale Vioricăi, fondurile europene jucate de Barna sau casele cumpărate din meditații de Iohannis. Acolo foamea face legea. Acolo copiii mânâncă o bucată de carne pe săptămână, în cele mai bune dintre cazuri și mulți dintre ei se joacă cu bucățica de ciocolată. Pentru că n-au mai mâncat niciodată și nu știu exact ce e...  În România profundă nu reușesc să ajungă decât organizațiile locale de partid. Și singurul partid care are organizații locale implicate e, așa cum toate datele o arată, PSD-ul. Acolo, în România profundă, primarul știe pulsul comunității și tot el cunoaște nevoile fiecăruia. Așa că, înainte de alegeri, el dă tuturor câte ceva. Puțin: 50 de lei, câteva lemne, niște zahăr, niște unt, mărunțișuri. Dar care pentru cei din România profundă fac o diferență, chiar și pentru câteva zile. Și, ne place sau nu s-o recunoaștem, în România profundă nu prea s-a știut că există un Dan Barna. De ce? Pentru că Dan Barna și-a construit strategia pentru cealaltă Românie: cea din bulă.

În România din bulă, dezamăgirea a devenit o stare de spirit. Intrarea “mamei lui Bulă” în turul al doilea al prezidențialelor a fost, pentru orice român cu puțină carte, dovada faptului că nu prea se poate schimba mare lucru în România. Evident, cu o astfel de percepție limitată a realității, au dreptate. Pentru că, pornind de la premisa că toată lumea e ca tine, că toată lumea se informează din mai multe surse, că toți românii au conturi pe rețele de socializare, că toată lumea de la țară se uită la televizor, n-ai cum să înțelegi lumea reală. În lumea reală, oamenii au probleme cât se poate de reale. Care le ocupă tot timpul. Cea mai mare dintre ele fiind foamea. Când cel mai sărac român din Olt sau din Teleorman va avea cont pe o rețea de socializare, un telefon mobil și un televizor în casă, atunci România se va schimba și “mama lui Bulă” va deveni o tristă amintire. Dar pentru ca asta să se întâmple e necesar un contact constant cu realitatea al celor care stau în bulă și cred că toată lumea are facilitățile și nivelul lor de trai. Nu poți trăi bine într-o țară în care cei mulți sunt săraci. Pentru că ei, săracii, capturați și nevinovați în ignoranța lor, vor proiecta întotdeauna pe cineva ca ei în fruntea lor. Și nu vor avea nimic împotrivă să fie conduși de o femeie care nu știe să vorbească, care nu știe să se îmbrace și care nu știe să se comporte în situații delicate. Pentru că nici ei nu știu. Dar fiind mulți și trăind în democrație, au și ei dreptul la proiecția lor.

Între România din bulă și România “mamei lui Bulă” sunt diferențe ca între cer și pământ. Dar ele nu pot supraviețui una fără alta și nu se pot ridica una fără alta. Conștientizarea acestui fapt ar putea construi acea Românie numai bună de iubit pe care o visează și cei din bulă, și cei din afara ei. Dar câtă vreme unii își vor face campanii doar pentru deștepți și vor ignora proștii, iar alții se vor lupta să convingă proștii că nu e mare lucru să furi și tu acolo puțin, România va continua să fie o țară împărțită, tot mai dificil de iubit, din care mulți vor face tot posibilul să fugă...