Ascensiunea la putere a lui Mohammed bin Salman a fost dublată de ”o reprimare sporită şi practici abuzive”, în pofida reformelor istorice efectuate de prinţul moştenitor saudit, se arată în ultimul raport al Human Rights Watch.
Devenit prinţ moştenitor în iunie 2017, Mohammed bin Salman a iniţiat o serie de reforme care le permit femeilor să conducă maşini sau să obţină paşapoarte. Aceste reforme au ”un preţ mare”, arată raportul, subliniind că zeci de disidenţi au fost condamnați la ani grei de închisoare.
”Ceea ce este marcant în aceste arestări (...) este numărul şi diversitatea persoanelor vizate într-o scurtă perioadă de timp şi noile practici represive”, adaugă Human Rights Watch.
Cei care se fac vinovaţi de asasinarea în 2018 a jurnalistului Jamal Khashoggi în Consulatul Arabiei Saudite la Istanbul, nu au fost pedepsiţi, îşi exprimă regretul ONG-ul. După acest asasinat, peste 30 de opozanţi au fost arestaţi, denunţă organizaţia, amintind că reprimarea a început în septembrie 2017, odată cu arestarea a zeci de disidenţi, inclusiv intelectuali şi religioşi.
În noiembrie 2017, sute de prinţi şi oameni de afaceri au fost deţinuţi, unii timp de săptămâni, la Hotelul Ritz Carlton de la Riad, în ceea ce s-a prezentat drept o campanie împotriva corupţiei.
”Statul de drept rămâne fragil în Arabia Saudită şi poate fi pus în discuţie după cum vor conducătorii politici ai ţării...Regele Salman şi prinţul moştenitor Mohammed bin Salman ar trebui să angajeze noi reforme pentru a face astfel încât cetăţenii saudiţi să poată săse bucure de drepturile fundamentale ale omului”, îndeamnă organizaţia.
Human Rights Watch prezintă, de asemenea, informaţii potrivit cărora Arabia Saudită ar fi folosit tehnologii în domeniul supravegherii pentru a pirata conturi online ale unor critici ai Guvernului şi a instala programe-spion pe telefoanele acestora.