Ce conține Raportul 10 august și de ce trebuie făcut public


Ce conține Raportul 10 august și de ce trebuie făcut public

Ca membru al Comisiei de Apărare, am citit Raportul 10 august. Mult timp, am evitat să vorbesc explicit despre conținutul său, din cauza secretizării impuse de PSD. În aceste zile, după ce ministrul desemnat de PNL pentru Interne a anunțat că îl va desecretiza și după ce Carmen Dan a pretins, în replică, că el este oricum în mare măsură desecretizat, pot vorbi mai limpede.

Înainte de toate, pentru a înțelege ce conține Raportul, aș vrea să ne amintim în ce condiții a fost acesta elaborat. După apariția imaginilor cu jandarmi lovind în cap cetățeni căzuți, după devoalarea înscenării cu jandarmul ucis, după ce a devenit public cazul turiștilor bătuți în taxi, la mare distanță de Piața Victoriei, după ce procurorii au anunțat că investighează intervenția violentă a jandarmilor,  Carmen Dan era în corzi. Un Raport despre evenimentele din 10 august, elaborat sub îndrumarea ei, era o soluție pentru a câștiga timp, pentru a da impresia că se lucrează, că ”are loc o anchetă internă”. Dar trebuie să fie clar de la bun început: Raportul despre 10 august a fost întocmit de echipa Carmen Dan pentru a mușamaliza evenimentele și pentru a acoperi echipa PSD-Jandarmerie, în niciun caz pentru a lămuri ceva.

De ce a ales atunci Carmen Dan să secretize raportul? Și de ce e atât de important pentru noi să îl desecretizăm?

Secretizarea s-a făcut, în primul rând, pentru a câștiga timp. Dacă oamenii ar fi citit atunci, pe loc, mușamalizarea pregătită de Dan, presiunea nu ar fi cedat. Speranța PSD a fost că peste 2-3 ani, când documentul va fi desecretizat, toți vor uita 10 august. În al doilea rând – și mai important – secretizarea s-a făcut pentru a ascunde lucrurile scăpate din grabă, presiune, neatenție în Raport. Însăilând urgent 200 de pagini care să impresioneze prin cantitate, pesediștii au risipit mici detalii relevante pe ici-colo.

Trebuie să știți că Raportul 10 august este compus din trei părți relevante:

1. O lungă analiză a atmosferei publice anterioare datei de 10 august;

2. O descriere a evenimentelor din 10 august din perspectiva echipei Carmen Dan;

3. Câteva note venite dinspre structurile de informații.

Notele dinspre structuri nu spun nimic relevant și nici măcar nu e nevoie să citim Raportul sau să le vedem pentru a înțelege asta. Toate serviciile secrete au declarat public în acea perioadă că nu au deținut informații importante. De ce au fost incluse în Raport, atunci, niște foi care nu zic nimic? În mod evident, pentru că doar în acest mod se putea ajunge la secretizare.

Dacă excludem aceste câteva hârtii, restul raportului, 99% din acesta, utilizează informații care ar trebui să fie publice. Atât filmul evenimentelor, cât și analiza făcută de echipa Carmen Dan asupra atmosferei premergătoare datei de 10 august, implică evenimente pe care MAI nu doar că nu le poate secretiza, dar are datoria să le prezinte opiniei publice. Ordinea publică nu este o chestiune conspirativă și misterioasă, ci vizează siguranța fiecăruia dintre noi. De ce a mai prezentat Carmen Dan un Raport despre 10 august, atunci? Pentru cine l-a întocmit? Și-a dat singură raportul? Încercările disperate ale pesediștilor de a bloca în aceste zile desecretizarea Raportului pun accent pe faptul că e o cercetare penală în curs – și atâta timp cât ea se desfăsoară, totul trebuie să rămână perfect ascuns. O prostie, o aiureală: repet, în Raport sunt date publice, vizibile și pentru marele public (câți oameni erau în piață, la ce oră au început incidentele etc) care nu influențează cu nimic activitatea procurorilor. E ca și cum cineva ar pretinde că nu putem discuta despre informațiile publice din cazul Caracal atâta timp cât acesta este sub anchetă.

Cel mai interesant capitol din Raportul despre 10 august – și cel care va revolta în cea mai mare măsură opinia publică – vizează analiza atmosferei în zilele premergătoare protestului. Acolo, echipa Carmen Dan încearcă, în fapt, să dovedească faptul că existau semnale că se vor produce violențe. În acest scop, pesediștii de la Interne folosesc – atenție! – o analiză a lucrurilor scrise pe Facebook de oamenii care organizau mitingul sau care se pregăteau să participe la acesta. Mai țineți minte Raportul ministrului Carmen Dan despre protestele împotriva Ordonanței 13? Vă reamintesc eu un pasaj din ce spunea atunci ministrul de Interne PSD:  ”Ieri, în data de 1 februarie, acțiunile de protest au fost promovate prin intermediul rețelelor de socializare, în special pe pagina grupului Corupția Ucide, prin evenimente sub titulatura „Nu legii grațierii și amnistiei”. Cu această ocazie am remarcat implicarea unor personalități publice, formatori de opinie sau membri ai unor formațiuni politice, pentru susținerea acestor proteste în stradă. Vă pot da și câteva exemple: Mircea Marian, Emilia Șercan, Ovidiu Vanghele, Robert Turcescu, Lucian Mândruță, Nicușor Dan, Clotilde Armand, Cătălin Tolontan sau Andrei Gheorghe.”

Ei bine, cam așa sună și jumătate din misteriosul Raport secret despre 10 august. E o analiză despre ce postau oamenii pe Facebook. Dar nu doar personalitățile: nu! Toți oamenii care mai participaseră la proteste, care erau implicați în organizații civice, care erau nemulțumiți – erau monitorizați pe surse deschise. Unele postări citate în Raport aveau, poate, o tentă de incitare. Altele erau, în mod evident, expresii ale exasperării, metafore. Altele erau pur și simplu opinii politice cu caracter critic.

Știu că veți zâmbi sceptic, dar e posibil ca unii din cei care citesc acest articol să se regăsească, cu nume și prenume, în Raportul despre 10 august. Citați acolo pentru ceea ce scriau pe Facebook.

Înțelegeți acum miza reală a desecretizării? PSD ascunde raportul nu pentru că în el s-ar afla explicații spectaculoase despre evenimente (e un document scris de Carmen Dan, să fim serioși), ci pentru că, din momentul în care el devine public, vor avea de dat socoteală pentru acte de poliție politică. Oamenii citați în raport cu opinii politice banale, oamenii monitorizați de o structură specială din Minister (un serviciu al Jandarmeriei?) îi vor da în judecată pe autori.

Din acest motiv, formula corectă pe care trebuie să o folosim e aceasta: desecretizarea și publicarea, pe site-ul Ministerului de Interne, a Raportului 10 august. Până când acest lucru nu se va întâmpla, România nu se va însănătoși de PSD.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.