Adrian Albu (foto: Mihuţ Savu, Epoch Times), supravieţuitor al incendiului din Colectiv, a vorbit miercuri în studio la Digi24 inclusiv despre felul în care Firea le-a atacat pe Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, cele care se luptă petru proiectul spitalului oncologic pediatric, și despre felul în care primarul Bucureștiului încearcă să-și asume meritele inițiativei.
Astfel, Adrian Albu a subliniat că Firea nu a venit cu terenul ei de acasă pe care să se construiască spitalul respectiv, ci acel teren este de fapt proprietatea statului.
"Realitatea de astăzi, cred că ați auzit mai devreme cum se prezintă când doamna primar a vorbit fără să spună ceva concret. Este simptomatic faptul că autorități ale statului nu-și înțeleg rolul pe care-l au în a administra bunul public. Doamna primar nu a venit cu terenul ei de acasă din Voluntari și l-a pus la dispoziția celor care construiesc acest spital. Acel teren apariține statului, primăria doar îl administrează. Nu l-a dat dânsa, nu primăria la care dânsa este primar este proprietar pe acest teren. Primăria îl administrează doar. Atât. Este datoria dânsei ca primar ca în comunitatea în care este aleasă să facă ca lucrurile să se întâmple bine și nu să dea cu pietre în cineva care să facă ceva", a spus Adrian Albu.
Amintim că Firea se isteriza marți seară, deoarece nu este lăudată pentru proiectul spitalului oncologic pediatric:
"Și eu am o contribuție în construirea acestui spital, așa cum se spune din fonduri exclusiv private, contribuție despre nu care nu vorbește absolut nimeni. Terenul! (...) Acest spital se construiește pe proprietatea municipiului București, pe proprietatea Primăriei Capitalei. Este un teren valoros, în jur de 1 milion de euro", preciza Firea.