"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
În pofida problemelor de-a dreptul imense cu care Orientul Apropiat s-a confruntat și se confruntă, din plin, de-a lungul acestui an, prețul petrolului a rămas scăzut, fapt perceput și de consumatorul final din toată lumea liberă, aglomerată de o mulțime nesfârșită de autoturisme și motociclete.
În același timp însă, cele câteva țări comuniste care au calea lor economică, trăiesc o realitate paralela în privința prețurilor combustibililor și a autoturismelor. În momentul actual, Coreea de Nord, Cuba și Venezuela ar fi țările unde se practică socialismul cel mai apropiat de comunism, China iesind din discuție, având elemente din sistemul economic capitalist (atât cât e) acceptate alături de cel comunist, prin Constituție, deși exportă și susține, atât cât poate, comunismul.
În același timp, Rusia, deși e susținătoare a comunismului pe plan extern, practică la intern o formă ușoară de fascism – în realitate, este vorba despre un alt fel de socialism.
Venezuela e ultima țară care a luat direcția comunismului, calea aleasă fiind cea a socialismului bolivarian. Țara beneficiază de cele mai mari rezerve de petrol confirmate din lume și a avut o lungă perioadă cel mai ridicat nivel de trai din America Latină. Îndată ce a fost preluată puterea de comuniști, companiile străine petroliere au fost alungate din țară, totul fiind naționalizat.
Prețul petrolului a fost ținut scăzut pentru piața internă, iar statul care alimentase Venezuela cu propagandiști și consilieri comuniști, Cuba, a avut, de asemenea, parte de combustibil la preț preferențial.
Primul președinte comunist al Venezuelei, Hugo Chávez, împreună cu vârfurile nomenklaturii de la Caracas, apoi Maduro, președintele care i-a urmat, au avut grijă să ia marile hotărâri care priveau economia discutând și cu specialiștii și consilierii socialiști europeni, cubanezi, ruși ori chinezi. Rezultatul? A dispărut mâncarea, curentul electric se întrerupe des, la fel și alimentarea cu apă.
În țara în care petrolul abundă mai mult ca oriunde, alternează perioadele în care benzina nu mai e de găsit. Cozile nesfarsite au apărut și la benzinării, iar vânzarea către deținătorii particulari de autoturisme a fost raționalizată, de la 20 la 40 de litri, în funcție de regiune.
Mai mult, anul acesta, în primăvară, a fost pusă în sarcina armatei paza și verificarea benzinăriilor, atunci când criza s-a acutizat și era de așteptat peste 12 ore la rând înainte să se ajungă la pompe pentru a putea fi luată rația de combustibil. Verificarea benzinăriilor era făcută de Divizia de Informații a Armatei, o dată la 5 ore – mai multe detalii AICI.
În aceste condiții, multe benzinării au fost închise, neexistând destul combustibil ca să poată fi alimentate.
Între timp, banii s-au devalorizat atât de mult, iar hrana e atât de greu de găsit, încât s-a ajuns ca șoferii să își poată plăti benzina cu mâncare. Bagi un rezervor, achiți cu niște mălai și cu o sticlă de apă minerală. Carnea nu se găsește – mai multe detalii AICI.
În Venezuela există încă multe autoturisme, în covârșitoare majoritate deținute de particularii care le-au cumpărat când țara nu ajunsese pe mâna comuniștilor, dar din ce în ce mai mulți renunță la ele. Cozile imense de la benzinarii și săracia generală îi forțează să facă asta.
Cuba (țară care a patronat ideologic transformarea Venezuelei) a trăit de la revoluția condusă de Castro până în 1990 mai mult din ajutoarele sovietice. După prăbușirea URSS, țara a intrat într-o criză fantastică în care toate erau la limita supraviețuirii. Conducerea politică a adoptat unele reforme, care au permis renunțarea parțială la rigorile economice comuniste și au făcut ca oamenii să nu ajungă să cadă de foame pe strazi, iar exportul comunismului în Venzuela și (în parte) în Brazilia a făcut ca aceste țări să alimenteze la un moment dat cu bani și combustibili țara care le transmitea ucigașul virus ideologic.
Când brazilienii și-au ales un președinte conservator care i-a alungat pe comuniști din administrație, fluxul de bani dinspre Brazilia către Cuba a fost oprit cu bruschețe, iar comuniștii de la Havana au înțeles că nu vor putea să facă multe pentru a opri criza care tocmai se declanșa. În paralel, Venezuela nu mai putea alimenta cu destul petrol Cuba din cauza problemelor avute la rafinăriile care erau acum administrate de stat și s-a ajuns la situația de-a dreptul șocantă ca țara cu cele mai mari rezerve de petrol din lume să cumpere petrol pentru a putea trimite în Cuba, pentru o vreme – mai multe detalii AICI.
Apoi, la fel ca în Venezuela, au apărut întreruperile în alimentarea cu energie electrică și cu apă, iar benzinăriile sunt înconjurate de cozi imense, la care sunt văzute Lăzile vechi alături de știutele mașini americane încă și mai vechi, de dinaintea revoluției comuniste, care ar face parte din pitorescul Cubei.
Tot la benzinării sunt și cozile nesfârșite cu bărbați având canistre ori bidoane voluminoase în care speră să aducă acasă combustibil. Din când în când, apare la televizor președintele Diaz-Canel asigurând populația că urmează să vină un transport nou de petrol care va scoate țara din grava criză de combustibil, dar după fiecare apariție a acestuia, cubanezii fug să se așeze la cozi, știind că lucrurile vor sta exact invers decât a spus comunistul de la televizor, mai ales când acesta a recomandat folosirea mai largă a animalelor de povară în locul utilajelor agricole și a autoturismelor. Oricum, cubanezii nu prea au mașini proprietate personală. O problemă mai mare pentru ei sunt cozile la pâine, la carne... – mai multe detalii AICI.
În Coreea de Nord nu au existat până de curând mașini proprietate personală, iar cele câteva apărute sunt oricum într-un număr infim, ceea ce face ca puținele drumuri nord-coreene să rămână mai mult pustii. Exceptând capitala, unde mașinile turiștilor chinezi, ale întreprinderilor de stat, ale armatei, ale activului de partid și ale ambasadelor sunt destule cât să fie văzute peste tot, există și câteva mașini proprietate personală, luate cu aprobare.
În țara în care principala problemă a majorității e găsirea alimentelor necesare pentru a nu cădea de foame pe străzi, mașina e un lux astronomic pe care cei mai mulți nici măcar nu îl visează. Obsesia de grandios a propagandei a făcut ca satrapii care conduc țara să pretindă că în Coreea de Nord se fabrică autoturisme care sunt cumpărate de cetățenii ce trăiesc visul comunist în localitățile ridicate prin grija dinastiei Kim, localități în care, mai nou, au apărut și benzinăriile.
De notat că la o populație de 25 milioane în 2016, în Coreea de Nord existau 89 de benzinării. În 2018 erau date în uz 110 benzinarii, iar pâna anul acesta au mai apărut două, așadar întreaga țară are acum un total de 112 benzinarii – mai multe detalii AICI.
Pentru a da curs unei comparații, în Grecia existau în 2016 nu mai puțin de 6150 benzinării, la o populație de 11 milioane de locuitori, iar în Bulgaria, 3000 benzinarii, la o populație de 7 milioane. Bulgaria și Grecia fiind, conform Eurostat, țările sărace ale Uniunii Europene – detalii AICI.
Atât cât contează, prețurile la combustibili sunt foarte diferite în Venezuela, Cuba și Coreea de Nord – cu un singur dolar, în 2018, puteai cumpăra 0,8 litri de benzină în Cuba, ori 3,5 milioane litri de benzină în Venezuela – mai multe detalii AICI.
În Coreea de Nord, unde combustibilul se vinde la kilogram, prețul a scăzut de la 3,7 dolari pe kilogram, în 2017, la 1,86 dolari per kilogram anul acesta.
Cele trei țări – Venezuela, Cuba și Coreea de Nord – au istorii diferite despre felul în care au luat-o pe calea comunismului, dar rezultatele sunt identice cu cele aflate de toate țările care au experimentat sistemul politic imaginat de Marx și pus la lucru de Lenin, Stalin, Mao, Pol Pot, Dej, Ceaușescu ș.a.m.d.. Oamenii din cele trei țări aflate pe drumul comunismului glorios se luptă zilnic să își găsească hrana.
Autoturismul personal – expresie a libertății de mișcare – e un lux prea greu de întreținut în socitățile care își împing supușii cu patul armei spre comuna primitivă, lucru certificat iar și iar de imaginile din toamna aceasta, de la benzinăriile din cele trei țări, preluate de agențiile de presă, de la cozile imense de mașini din Venezuela, unde oamenii asteaptă să cumpere benzină cu mălai sau apă, la cele din Cuba cu bărbați purtând bidoane și canistre, până la cele cu benzinăriile pustii din Coreea de Nord.
