Președintele UDMR Kelemen Hunor a declarat marți după negocierile cu PNL că sunt șanse mari ca Guvernul Orban să treacă și a prezentat condițiile formațiunii sale pentru a acorda votul de învestitură.
Astfel, Kelemen Hunor a precizat că dorește un acord scris cu PNL care să îi ofere garanția că noul Guvern nu va da OUG pe domeniile justiție, administrație și sistem electoral, și, totodată, nu va uzita instrumentul asumării răspunderii guvernamentale.
Totodată, președintele UDMR a menționat că va lua o decizie în cazul susținerii Guvernului Orban după ce va fi definitivată lista de miniștri, respectiv finalizat programul de guvernare. Într-un final, Kelemen Hunor s-a declarat realist spre optimist după discuția avută cu liberalii.
"Noi credem că trebuie instalat un Guvern cât de repede se poate fiindcă avem și are de făcut o retificare. Cu toții avem de discutat bugetul pentru anul viitor. Noi am spus, am recomandat să vină cu proiectul de buget, dacă trece de votul Parlamentului, până pe 15 decembrie în Parlament ca să avem timp să discutăm, să votăm acest buget pentru anul viitor. Trebuie să fie un buget prin care se alocă resursele necesare tuturor activităților guvernamentale și ale administrației publice locale. Trebuie să fie un buget care țintește investiții. (...) Pentru educație trebuie să se aloce 6% fără discuții. (...) Am spus că așteptăm de la nou Guvern să nu își asume răspunderea guvernamentală și să nu dea OUG în următoarele domenii: justiție, sistem electoral, administrație. Deci fără OUG și fără asumarea răspunderii guvernamentale. Sigur, sunt domenii unde fără OUG nu poți să mergi. Rectificarea de buget trebuie să o faci prin OUG, dar fără ordonanță de urgență în justiție, sistemul electoral inclusiv alegerile locale. Am spus și am recomandat să fie respectate toate legile aprobate în Parlamentul României și tratatele internaționale ratificate de România în ceea ce privește drepturile minorităților etnice și nu numai și trebuie să încercăm să relansăm ceea ce nu s-a făcut în domeniul restituirii proprietăților, sigur în limita competențelor Guvernului. Noi credem că sunt șanse serioase, bune să treacă acest Guvern. (...) Trebuie să așteptăm ca premierul desemnat să vină cu programul de guvernare și cu lista miniștrilor în fața Parlamentului, ceea ce se va întâmpla în termenul de 10 zile de la desemnarea domnului Ludovic Orban de către președintele Klaus Iohannis.
Noi am spus că este necesar un acord scris. Am și lăsat un text la colegii liberali, un text care conține toate elementele pe care vi le-am prezentat. (...) Noi, de fiecară dată când am susținut un Guvern minoritar sau majoritar, dar am avut o colaborare parlamentară, de fiecare dată am făcut-o printr-un acord scris, semnat. (...) În ceea ce privește aspectele bugetare, fiscale nu am avut păreri contrare, inclusiv pe OUG 114 sunt convins că în Parlament relativ rapid vom ajunge la amendarea ordonanței prin legea de abrogare. Așteptăm ziua de joi, vineri, când va depune programul și lista și vom lua o decizie după ce cunoaștem aceste elemente, probabil săptămâna viitoare, când se va apropia votul pentru acest Guvern. În principiu a fost o discuție constructivă și sunt realist spre optimist", a declarat Kelemen Hunor.