Liberalii pot desființa, chiar și cu guvern minoritar, Secția Specială. Soluția găsită de un fost consilier prezidențial


Liberalii pot desființa, chiar și cu guvern minoritar, Secția Specială. Soluția găsită de un fost consilier prezidențial

Politologul și scriitorul Sebastian Lăzăroiu, fost ministru al Muncii în guvernul Boc și fost consilier al președintelui Traian Băsescu, crede că există o portiță pe care PNL ar putea s-o folosească pentru a desființa controversata Secția de investigare a infracțiunilor din justiție considerată a fi, de fapt, un instrument PSD de a pune presiune pe judecători și procurori prin fabricarea de dosare cu ajutorul magistraților obedienți și șantajabili din sistem.

PNL își asumă un mare risc când intră la guvernare, precizează Sebastian Lăzăroiu într-un interviu pentru Digi24. „Situația economică nu e deloc ușoară. Vorbim de un PSD în opoziție care va spune: vedeți, noi am mărit, ei nu vă măresc sau ei vă taie și o să continue jocul ăsta. Pentru ei e foarte greu.

Dacă nu intră nici USR, vor avea opoziție și dintr-o parte, și din alta. USR o să le spună: tăiați, faceți, dregeți, desființați Secția Specială și așa mai departe, adică măsuri de reformă; ceilalți o să spună: nu! Și o să fie atacat din două părți”, a mai aratat analistul politic.

Liberalii au totuși niște mijloace pe care le pot folosi, crede fostul consilier prezidențial. De exemplu: pentru desființarea Secției Speciale, care e o prioritate, mai ales că e în recomandările organismelor internaționale, se poate folosi asumarea răspunderii în paralel.

„Nu se poate da ordonanță, pentru că am încălca referendumul. Dar nu va cădea la o moțiune de cenzură și știți de ce? Pentru că la asumarea răspunderii poți să te duci cu mai multe legi. PSD-ul poate depune în trei zile o moțiune de cenzuă, da, dar atenție:  dacă te duci cu Secția Specială, de exemplu, și cu impozitarea pensiilor speciale în același pachet, că poți să faci asta, deci te duci cu o măsură „populară”/populistă, cum vreți să-i spuneți, PSD va sta pe gânduri dacă să depună moțiune de cenzură, pentru că tu, de fapt, o să comunici cu publicul să le spui: Vedeți, PSD nu vrea reducerea pensiilor speciale! Deci, ei pot pune mai multe, nu numai Secția Specială, dar și altele, pot băga și alegerile în două tururi, deși eu, din ce îmi amintesc, recomandarea Comisiei de la Veneția era (să nu se schimbe legislația - n.r.) cu 12 luni înainte”, a mai explicat Sebastian Lăzăroiu.

Restul interviului poate fi urmărit AICI

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.