"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Campania militară din nordul Siriei se derulează conform așteptărilor: victime în rândul civililor de ambele părți, dar și din rândul militarilor, există suspiciuni că ar fi avut loc și crime de război, o mulțime de refugiați caută adăpost fugind din zonele unde au loc confruntările – mai multe detalii AICI.
Ankara încearcă să justifice totul repetând cu exasperare că nu mai poate suporta activitățile organizațiilor kurde de la graniță, care susțin partidul marxist PKK, recunoscut de Statele Unite și de toate țările europene ca organizație teroristă, dar și că vrea să îi aducă înapoi pe refugiații care, într-adevăr, într-un număr imens (3,6 milioane), sunt așezați în taberele din Turcia.
Problema e că Turcia ultimilor ani arată foarte mult a țară care vrea să câștige teritorii și influență prin mijloace militare și e greu de crezut că intențiile lui Erdogan sunt benigne.
Ankara are în derulare o campanie de intimidare prin mijloace militare a Greciei – încălcând în mod regulat spațiul aerian al țării vecine cu avioanele de luptă înarmate –, are și o campanie militară de intimidare a celor care vor să foreze și să extragă gazele din zona economică exclusivă a Ciprului, iar tehnică militară și specialiști din Turcia participa în cadrul războiului civil din Libia.
De asemenea, pe plan intern, s-a declanșat o crudă campanie de eliminare a opozanților, mulți dintre aceștia fiind arestați și condamnați. Este vorba, așadar, de un regim violent care nu prea își mai poate pleda cauzele pozând în victimă, ceea ce face ca întreaga pledoarie a Turciei pro-campania din Siria să fie foarte greu de crezut, deși este susținută cu date reale, cunoscute, verificabile.
Statele Unite și țările Uniunii Europene au avertizat Turcia că, în cazul unei campanii militare, vor aplica sancțiuni, dar asta nu l-a împiedicat pe Erdogan să meargă înainte, fără să țină cont de costuri. De notat însă că Turcia este într-o poziție foarte sensibilă din punct de vedere economic, după ani de zile de politici economice care nu au reușit să producă beneficii, cum au fost investițiile masive în infrastructură și creditul ieftin – marile probleme structurale (cum sunt șomajul foarte ridicat și inflația) persistă. În aceste condiții, sancțiunile economice ar putea produce daune imense într-o țară care deja suferă economic și este prinsă într-un război despre care toate semnele spun că va dura și că va costa mai mult decât a fost planificat.
Primele sancțiuni anunțate de țările europene sunt moderate, fiind legate doar de limitarea vânzării de armament către Turcia, ceea ce nu pune o presiune prea mare pe Ankara, turcii având o industrie națională de armament destul de avansată, care poate asigura necesarul armatei din producție internă. Inițial, Olanda, Finlanda, Norvegia, Franța și Germania au anunțat oprirea temporară a exportului de armament către Turcia, la sfârșitul săptămânii trecute, lucru anunțat luni și de alte țări din Uniunea Europeană – Italia, Spania și Belgia. Cu toate acestea, Marea Britanie a anunțat că nu își va opri exportul de armament către Turcia – mai multe detalii AICI.
Sancțiuni mult mai dure au venit însă, luni, din partea Statelor Unite, care au stagnat negocierile comerciale cu Ankara și au ridicat cu 50% taxele de import pentru oțelul turcesc, în condițiile în care Turcia se află printre primii zece exportatori mondiali de oțel, piața americană fiind a patra din topul producătorilor turci – mai multe detalii AICI.
Oțelul reprezintă 7,6% din totalul exporturilor de mărfuri din Turcia, așadar sancțiunile anunțate de Washington vor atinge semnificativ industria turcă, spre deosebire de sancțiunile țărilor europene – detalii AICI.
Probabil că vor urma și alte sancțiuni, în condițiile în care Erdogan nu pare deloc dispus să oprească ofensiva din Siria, iar dezastrul umanitar care se adâncește de la o oră la alta, va face ca Turcia să rămână din ce în ce mai izolată. Acum lucrurile s-au înrăutățit pe front: Turcia are și trupele Damascului împotriva, mai multe unități ale armatei siriene fiind mutate în zonele kurde, cu acordul organizațiilor kurzilor, și oricât de slab echipate ar fi, vor putea provoca pagube suplimentare armatei turce, prelungind astfel războiul – mai multe detalii AICI.
În timpul acesta, autocratul Erdogan ridică tonul la țările NATO, întrebând retoric dacă mai sunt țări aliate Turciei sau nu, dar asta poate fi întrebat și Erdogan, în legătură cu Grecia, pe care o amenință și intimidează militar de ani de zile.
