Ciocniri puternice între protestatari și forțele de ordine în Barcelona, după condamnarea liderilor separatiști catalani. Bilanțul victimelor


Ciocniri puternice între protestatari și forțele de ordine în Barcelona, după condamnarea liderilor separatiști catalani. Bilanțul victimelor

Cresc tensiunile în Spania acolo unde mii de separatişti catalani furioşi au ieşit în stradă şi au încercat să blocheze aeroportul de la Barcelona, după condamnarea a nouă dintre liderii lor, luni, la pedepse cu închisoarea. Aceștia au fost găsiţi vinovaţi de tentativa de secesiune din Catalonia din 2017, relatează France Presse.

După anunţarea pedepselor, cuprinse între nouă şi 13 ani de închisoare, adunări spontane au avut loc în metropola catalană, după care activişti s-au dus, la apelul mişcării anonime intitulate ”Tsunami democratic”, la aeroport pentru a-l bloca.

Poliţia a arestat un manifestant, iar 75 de persoane au fost rănite, potrivit serviciilor de urgenţă ale aeroportului, care nu au făcut precizări cu privire la gravitatea rănilor.

În total 110 zboruri au fost anulate, potrivit administratorului aeroportului Aena, iar călătorii au fost nevoiţi să-și părăsească autovehiculele pe autostradă, pentru a se duce la terminal pe jos, cu valizele.

În regiune, al cărei Guvern este în continuare controlat de către separatişti, activişti au blocat drumuri şi căi ferate.

Fostul vicepreşedinte regional catalan Oriol Junqueras a fost condamnat la cea mai dură pedeapsă, de 13 ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de răzvrătire şi deturnare de fonduri publice.

Pedepse cuprinse între nouă şi 12 ani pentru răzvrătire şi deturnare de fonduri, în unele cazuri, au primit şi fosta preşedintă a Parlamentului catalan Carme Forcadell - condamnată la 11 ani şi jumătate de închisoare, conducătorii puternicelor asociaţii separatiste ANC Jordi Sanchez şi Omnium Cultural Jordi Cuixart - condamnaţi la câte nouă ani - şi foşti ”miniştri” regionali - condamnaţi la pedepse cuprinse între zece şi 12 ani de închisoare.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.