Rareș Bogdan taxează insolența "fantomei albe": Poate te apropii de Rahova!


Rareș Bogdan taxează insolența "fantomei albe": Poate te apropii de Rahova!

Colonelul Cătălin Paraschiv, cunoscut drept "fantoma albă" care a coordonat intervenția abuzivă, violentă, represivă a jandarmilor la protestul din data de 10 august 2018, a dat în judecată Jandarmeria Română după ce a fost mutat de la comanda Brigăzii speciale de intervenţie Vlad Ţepeş din București la Centrala nucleară de la Cernavodă.

În acest context, europarlamentarul PPE Rareș Bogdan a reacționat virulent la adresa colonelului Cătălin Paraschiv reamintând că trebuie pedepsit pentru represiunea pe care a coordonat-o pe 10 august 2018 la protestul din Piața Victoriei. Totodată, liberalul a atenționat că cere vinovații pentru represiunea menționată anterior și a precizat că viitorul ministru de Interne e posibil să desecretizeze documentele ce țin de 10 august, iar pe cale de consecință colonelul Cătălin Paraschiv se va apropia de Penitenciarul Rahova, acolo unde îi este locul

"Omul ăsta are un tupeu incredibil! Nu-i place că a fost mutat la Cernavodă! În primul rând, el nu și-a primit pedeapsa pentru 10 august! A fost trimis în vacanță până se liniștesc apele, probabil cu promisiunea că-și va relua postul. Sau altă poziție care să-l satisfacă. Acuma, când se sperie că-i pleacă stăpânii și șansele să fie „dezgropat” scad, sare la cap! Să se bucure de poziția actuală, că poate noul ministru desecretizează documentele privind 10 august, așa cum ar fi legal, și îl apropie de Rahova! Dar oare de ce nu-i place la Cernavodă? N-are nicio bătută, nicio gazare în masă de coordonat?

CER VINOVAȚII PENTRU 10 AUGUST!", a declarat Rareș Bogdan. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.