Pesedista Ecaterina Andronescu nu a renunțat la ideea unui transfer în partidul lui Victor Ponta. Întrebată dacă se gândește să plece la Pro România, aceasta a afirmat la RFI că „niciodată nu e bine să spui niciodată”. Andronescu a susținut însă că încearcă să readucă PSD acolo unde a fost el cândva.
„Eu sunt o persoană cu foarte multă constanță în comportament, zic eu. În general, dacă vă uitați la istoria mea publică, am fost un om cu un comportament constant. Sigur, niciodată nu e bine să spui niciodată, dar cred că ține de constanța aceasta să încerc aici în partid să am un punct de vedere, pe care poate îl vor împărtăși și alții și să încercăm să readucem PSD-ul acolo unde el a fost cândva”, a afirmat Andronescu.
Întrebată dacă a vrut să îi transmită un semnal de alarmă Vioricăi Dăncilă, prin absența de la vot la ordinea de zi pentru citirea moțiunii de cezură în plenul Parlamentului, Andronescu a răspuns că:
„Eu cred că atunci când faci parte dintr-un partid, trebuie să ai curajul să spui ceea ce gândești, nu trebuie neapărat să transmiți ceea ce gândești și poziția ta, opinia ta, neapărat printr-un vot. Poți să-i spui exact, într-o structură organizată, domnule, lucrul ăsta nu e în regulă”.
PSD pierde pe zi ce trece tot mai mulți parlamentari, migrația deputaților accelerându-se în perspectiva moțiunii de cenzură care are șanse mari să dărâme actualul guvern.