"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
În ultima perioadă, Iranul a fost ”vedeta” Axei Răului, care include Rusia, China și Coreea de Nord, odată cu susținerea ofensivei militare neconvenționale, neîntrerupte, împotriva Arabiei Saudite, dar și asupra unei rute maritime esențiale pentru economia internațională, ne referim la zona Golfului Oman, pe unde trece nu mai puțin de 30% din petrolul exportat la nivel mondial și 20% din gazul lichefiat.
Continuarea retoricii puțin spus agresive împotriva Israelului nu mai miră pe nimeni, Teheranul face asta deja de zeci de ani, și nici operațiunile din Liban și Siria nu surprind, fiindcă au devenit o obișnuință, dar campania deschisă și brutală de provocare a Americii și a aliaților săi – în fapt, ayatollahii încearcă să genereze o confruntare militară de proporții în zonă – ar fi trebuit să lase regimul de la Teheran complet izolat pe plan internațional.
Numai că, în toamna aceasta, chiar în perioada în care erau lansate atacuri împotriva Arabiei Saudite din partea trupelor yemenite susținute în mod deschis de Teheran, președintele iranian Hassan Rouhani era invitat la discuții cu Turcia și Rusia, apoi în Armenia, iar periplul său s-a transformat într-un turneu politic de promovare a Iranului.
În septembrie, Erdogan a găzduit o întâlnire comună cu Putin și Rouhani, pentru a discuta probleme legate de situația din Siria, lucru pe care aceștia l-au mai făcut în câteva rânduri, începând din 2017, numai că cei trei au acceptat să se întâlnească, de data aceasta, exact în perioada în care Iranul își intensifica din plin campania vizând destabilizarea unei părți considerabile a regiunii pe care încearcă să o controleze – este vorba despre o susținută campanie agresivă care ar putea afecta grav economia mondială dacă Washingtonul s-ar lăsa atras în confruntarea cu trupele comandate de la Teheran.
Nu au trecut două săptămâni de la întâlnirea celor trei și Rouhani s-a întânit din nou cu Putin, în Armenia, pe 1 octombrie, cu ocazia ”Eurasian Economic Council’s Summit”, unde au avut pe agendă și discutarea situației din Golful Persic și Strâmtoarea Hormuz.
În aceeași perioadă, Alexandr Dughin (unul dintre principalii teoreticieni ai autocrației de la Kremlin) a fost invitat să susțină o conferință la Beirut de institutul iranian ”Noile orizonturi internaționale”, eveniment promovat cu frenezie pe canalele media legate de Hezbollah – mai multe detalii AICI.
Așadar, apropierea dintre Moscova și Teheran este evidentă în prezent, după ce, în vară, la puțin timp după doborârea dronei americane de către militarii iranieni, incident urmat de amenințarea cu un atac din partea trupelor americane, un oficial rus a afirmat că ”Iranul nu va rămâne singur în cazul în care America va ataca” – mai multe detalii AICI.
Aceasta deși militarii ruși au fost teribil de încurcați de acțiunile iranienilor în Siria, unde sunt percepuți mai degrabă ca niște concurenți decât ca aliați, iar la modul general, rușii nu au mari simpatii pentru regimul ayatollahilor.
Singura explicație pentru susținerea arătată de Kremlin este că Iranul poate produce pagube mari economiei mondiale și poate pune America și întregul Occident la mari chetuieli în cazul unui război, timp în care rușii ar avea direct de câștigat dintr-o astfel de situație.
Zilele trecute, publicația RBC din Rusia a publicat topul companiilor ruse, în funcție de venituri, iar primele trei din clasament sunt companiile petroliere Gazprom, Lukoil și Rosneft – mai multe detalii AICI.
Companiile care produc tehnologii înalte sunt poziționate mult în urma celor petroliere, care aduc cea mai mare parte a banilor din bugetul Rusiei – așadar, orice creștere a prețului petrolului pe piața mondială ar duce, imediat, la o creștere a veniturilor Moscovei, în condițiile în care acțiunile militare ale Iranului pot produce rapid creșteri majore ale prețului petrolului.
Numai că – indiferent de violențele comise împotriva navelor civile care tranzitează Golful Oman, dar și în pofida atacurilor coordonate de iranieni asupra conductelor de petrol și a instalațiilor din rafinăriile saudite –, America și aliații săi, care au trupe și echpamente militare în regiune, nici măcar nu au clipit. În lipsa unui răspuns militar, prețul petrolului a rămas stabil, deși există în continuare pericolul unor noi atacuri din partea iraniană. În același timp, saudiții au reușit să păstreze fluxul de petrol pentru export, ceea ce a susținut pe mai departe prețul actual al petrolului.
Astfel, Washingtonul reușește să își păstreze calmul chiar și în situația actuală, fapt ce menține prețul scăzut al combustibililor, lucru esențial pentru stabilitatea economică mondială, cu atât mai mult în actualul context geostrategic, în timp ce marele inamic al lumii libere – regimul de la Kremlin – s-a mai ales cu încă o speranță năruită: confirmarea că nu poate avea vreun eventual câștig din parteneriatul cu Teheranul, care adună doar victorii de palmares din campania militară de anul acesta.
