Noi ilegalități la PSD Teleorman! Primarul din Videle și-a pierdut mandatul pe baza unei demisii în alb, după ce a refuzat bannerele Vioricăi Dăncilă în oraș


Noi ilegalități la PSD Teleorman! Primarul din Videle și-a pierdut mandatul pe baza unei demisii în alb, după ce a refuzat bannerele Vioricăi Dăncilă în oraș

La începutul lunii iulie, cu o zi înaintea Conferinței Județene a PSD Teleorman, în urma unei discuții aprinse la sediul PSD din județ, primarul orașului Videle, Nicolae Bădănoiu și-a scris demisia din partid. Documentul nu a fost înregistrat și nici datat în clar, astfel că teoretic el nu avea nicio valabilitate și nu putea produce efecte. Pe data de 10 septembrie, Bădănoiu a transmis celor din PSD Teleorman o adresă prin care le cerea colegilor săi de partid documente pentru eliberarea avizului de amplasare a bannerelor pentru promovarea candidatului la prezidențiale, Viorica Dăncilă. Deși nu au trimis documentele solicitate, cei din PSD Teleorman, ajutați de angajați ai S.C. Apa Serv, furnizorul de apă al județului Teleorman, au început montarea respectivelor bannere. Pe data de 13 septembrie, primarul din Videle a transmis o nouă adresă în care cerea PSD documentele necesare emiterii avizului sau solicita, în caz contrar, demontarea bannerelor. Primarul nu a primit documentele solicitate, dar, în schimb, a primt prin fax ordinul prefectului județului Teleorman prin care mandatul său încetează înainte de termen.

La Videle a început, de săptămâna trecută, procedura de montare a bannerelor electorale pentru candidatul PSD la prezidențiale. Văzând că pe străzile din Videle apar bannere fără autorizație cu chipul Vioricăi Dăncilă, Nicu Bădănoiu a trimis pe 10 septembrie o primă adresă celor din PSD Teleorman, prin care le aduce la cunoștință că pentru montarea bannerelor e necesar un aviz de publicitate temporară în condițiile legii. S-au dispus verificări prin poliție și s-a constatat că în noaptea de 12 spre 13 septembrie, pe raza orașului Videle au fost montate bannere publicitare pentru candidatul PSD la prezidențiale. Poliția locală din Videle arăta în propria ei adresă că la Serviciul de Urbanism din cadrul Primăriei Videle nu există documente care să ateste eliberarea unui acord pentru montarea acelor bannere sau plata taxelor de publicitate. În consecință, primarul a cerut demontarea bannerelor pe data de 13 septembrie. Tot atunci, un ordin al prefectului de Teleorman consfințea încetarea, înainte de termen, a mandatului lui Bădănoiu.

Relațiile primarului PSD, Nicolae Bădănoiu, cu propriul partid sunt tensionate încă de la Conferința Județeană a PSD Teleorman. Atunci, Bădănoiu și-a dorit să candideze pentru aceeași funcție ca și primarul orașului Alexandria, Victor Drăgușin, care nu și-a dorit contracandidați. Astfel, în urma unor tensiuni la partid, Bădănoiu și-a scris demisia din PSD. Până acum, această demisie a fost păstrată la partid ca instrument de presiune, după cum el însuși relatează. Acum, însă, după ce Bădănoiu a cerut explicit partidului să respecte legea, se pare că și partidul a accelerat demersurile legate de acea demisie și, deci, de suspendarea primarului din Videle din funcția pe care o ocupă de aproape două mandate.

“După mai multe ședințe nu tensionate, foarte tensionate, colegii din conducerea PSD Teleorman au aflat că eu îmi doresc să candidez pentru o funcție din conducerea organizației județene. Pe data de 10 iulie mi-am depus candidatura la sediul partidului și apoi au început presiunile. Au fost niște discuții și mi-au spus că și dacă voi candida, nu am voie să vorbesc la Conferință, lucru care nu mi s-a părut normal. Probabil se temeau de ce voi spune acolo. După aceste presiuni, mi-am scris o demisie, dar am spus că nu o depun, am lăsat-o pe masă, le-am spus să se spele cu ea pe cap și am plecat, știind că acea demisie neînregistrată nu poate produce efecte. Apoi nu s-a întâmplat nimic, nu am fost suspendat, cu mine nu a mai vorbit nimeni despre asta. Voi contesta în instanță acest ordin de demitere. Eu vă asigur că nu am depus niciodată personal acea demisie și nefiind depusă personal, luată de acolo de un alt coleg de partid și depusă nu cred că e un lucru normal. Povestea cu bannerele doar a umplut paharul. Eu nu cred că a fost o coincidență, pentru că le-am trasmis să-mi transmită documentele necesare pentru eliberarea acordului, nu au trimis nimic. După au venit cu bannerele. Am văzut pozele, am văzut angajați ai Apa Serv care montau bannere, ceea ce e un lucru foarte grav. Apoi le-am dat altă adresă și nici atunci nu au trimis nimic. Iar pe data de 13 a acestei luni mi-au făcut această surpriză neplăcută și mi-au transmis prin fax ordinul de demitere. Cred că li s-a părut un afront din partea mea, deși eu am cerut mereu aceleași documente tuturor partidelor, ca și în anii trecuți.”, a spus Bădănoiu pentru Podul.ro.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.