Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) nu a reușit nici din a cincea încercare validarea Adinei Florea la șefia Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ), conform surselor mediafax.ro. 10 dintre membrii CSM au votat pentru amânarea validării.
Surse din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au declarat că decizia plenului pentru validarea Adinei Florea la șefia Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) a fost amânată după ce 10 dintre membrii CSM au votat pentru amânarea validării, iar 9 pentru dezbaterea cauzei.
Este pentru a cincea oară când membrii plenului CSM nu reușesc validarea concursului pentru conducerea Secției, după ce precedentele patru ședinte au fost boicotate.
Decizia de amânare s-ar fi luat în baza solicitării făcute de judecătorul Andrea Chiș, informează ziare.com. Judecătorul Andrea Chiș, membru în CSM, a cerut anularea discutării a două puncte aflate pe ordinea de zi a plenului CSM, cel privind concursul pentru numirea procurorilor cu funcții de execuție din cadrul SS și cel privind validarea rezultatelor concursului pentru numirea Adinei Florea ca procuror-șef al SS.
Potrivit magistratului, în Emap (mapă electronică a membrilor CSM - n.red.) nu au fost atașate actele în baza cărora s-a acordat puctajul la concurs.
"Ni se cere să validăm un concurs fără să avem niciun fel de acte care au stat la baza acestui concurs. Va cer să amânați și să ne puneți la dispoziție aceste acte, cum a fost calculat punctajul. Nu le putem valida fără să știm actele care au stat la baza lor", spune Chiș.
Pe de altă parte, magistratul Florin Deac, membru în CSM, a cerut amânarea discutării acestor puncte până când Curtea de Justiție a UE o să dea un verdict în acest caz. El s-a raliat punctului de vedere transmis de o asociație de procurori, care a cerut marți dimineață, acest lucru.