Noul președinte al Senatului, Teodor Meleșcanu, îi scrie batjocoritor pe Facebook, într-o postare care devoalează pegra din interiorul acestor partide antijustiție, colegului său de partid Călin Popescu Tăriceanu, care a anunțat excluderea sa din ALDE, reamintindu-i maniera în care a fost ales, la rândul său, în fruntea Camerei superioare a Parlamentului.
Redăm mai jos integral postarea lui Meleșcanu: ”Cu multă îngrijorare mă uit la declarațiile publice ale colegului meu de partid domnul Tăriceanu, care îmi reproșează că am fost ales de colegii mei senatori la propunerea PSD. Domnia sa a uitat că a fost ales de două ori în funcția de președinte al Senatului României propus și susținut de PSD! Atunci a declarat că va promova valorile, drepturile și libertățile individuale. Azi, dorește ilegal și neconstituțional să sancționeze un ales al poporului, să candideze la o funcție în Senatul României?
Dragă Călin, nu știu ce să cred? Ți-ai schimbat valorile sau ai uitat cum ai fost ales și ce ai declarat? Dacă domnul Tăriceanu atât a învățat despre democrație, parlamentarism și libertatea individuală în ultimii 30 de ani atunci e mai bine că nu mai e la conducerea forului suprem al democrației românești”.
P.S.1: Două întrebări aș avea la ține dragă Călin: care este proiectul ALDE? (spune câteva cuvinte despre acesta poporului și membrilor ALDE care te-au ales) P.S.2: În cazul în care acest proiect ar există și membrii ALDE n-ar fi de acord, vei da afară partidul din partid?”.
Teodor Meleșcanu a fost ales, marți, în funcția de președinte al Senatului. Fostul ministru de Externe a fost propus pentru poziție de PSD. Grațiela Gavrilescu, Alexandru Băișanu și Ion Cupă au fost propuși în funcții de miniștri de premierul Viorica Dăncilă.
Călin Popescu Tăriceanu a declarat că Delegația Permanentă a ALDE se va întruni, luni, pentru a formaliza deciziile de excludere a membrilor ALDE care au acceptat să fie propuși în Guvern de către premierul Viorica Dăncilă. Pe lista celor care trebuie excluși din partid se numără și Teodor Meleșcanu.